O carte cu adevărat seducătoare, ce continuă să uimească, la aproape doi ani de la prima ediţie, e Miruna, o poveste, a lui Bogdan Suceavă. O ţesătură rafinată de mitologii balcanice şi o poetică subtilă a fantasticului conlucrează, în subtextul scenariului epic, pe schiţele unei arheologii imaginare, într-un proiect ambiţios de reconstituire a unei lumi dispărute. Timpul plin, circular, al micii comunităţi din satul Valea Rea, e repus în funcţiune, cu mecanismele povestirii în ramă, într-o schemă narativă aparent simplă, ce se serveşte de artificiul etajării planurilor: povestea străbunicului, Constantin Berca, e povestită de bunicul Nicolae –  Mirunei (cea din titlu) şi lui Traian, care devine naratorul din prezent. Accesul la poveste înseamnă o coborâre pe treptele genealogiei personale şi, dincolo de convenţie, ritualul acestui exerciţiu introspectiv codifică o temă a identităţii. Nu doar a identităţii naratorului, care contemplă acţiunea iniţiatică pe care povestea o exercită asupra propriei fiinţe, ci a poveştii înseşi, care îşi dezvăluie resorturile şi determinările profunde.

Bogdan Suceavă scrie, la două mâini, o poveste şi o meta-poveste, lucrând simultan la substanţa poveştii şi la descrierea anatomiei acesteia. Procedeul de glisare între identităţile povestitorilor – pornind de la naratorul matur, ce reactivează o vârstă magică a copilăriei doar pentru a plonja, de aici, prin identitatea bunicului, în timpul edenic al poveştilor, explicitează, de fapt, principiul creator al oralităţii, fiind unul din elementele de fineţe ale cărţii. În repetate rânduri, povestea va indica metodic spre propria condiţie, spre legile ei structurante.

Citește tot>>

Bogdan Suceavă, Miruna, o poveste, Editura Paralela 45, 2008

O carte cu adevărat seducătoare, ce continuă să uimească, la aproape doi ani de la prima ediţie, e Miruna, o poveste, a lui Bogdan Suceavă. O ţesătură rafinată de mitologii balcanice şi o poetică subtilă a fantasticului conlucrează, în subtextul scenariului epic, pe schiţele unei arheologii imaginare, într-un proiect ambiţios de reconstituire a unei lumi dispărute. Timpul plin, circular, al micii comunităţi din satul Valea Rea, e repus în funcţiune, cu mecanismele povestirii în ramă, într-o schemă narativă aparent simplă, ce se serveşte de artificiul etajării planurilor: povestea străbunicului, Constantin Berca, e povestită de bunicul Nicolae –  Mirunei (cea din titlu) şi lui Traian, care devine naratorul din prezent. Accesul la poveste înseamnă o coborâre pe treptele genealogiei personale şi, dincolo de convenţie, ritualul acestui exerciţiu introspectiv codifică o temă a identităţii. Nu doar a identităţii naratorului, care contemplă acţiunea iniţiatică pe care povestea o exercită asupra propriei fiinţe, ci a poveştii înseşi, care îşi dezvăluie resorturile şi determinările profunde.

Bogdan Suceavă scrie, la două mâini, o poveste şi o meta-poveste, lucrând simultan la substanţa poveştii şi la descrierea anatomiei acesteia. Procedeul de glisare între identităţile povestitorilor – pornind de la naratorul matur, ce reactivează o vârstă magică a copilăriei doar pentru a plonja, de aici, prin identitatea bunicului, în timpul edenic al poveştilor, explicitează, de fapt, principiul creator al oralităţii, fiind unul din elementele de fineţe ale cărţii. În repetate rânduri, povestea va indica metodic spre propria condiţie, spre legile ei structurante.

Citește tot>>

Postat de pe data de 12 apr., 2010 in categoria Recenzii. Poti urmari comentariile acestui articol prin RSS 2.0. Acest articol a fost vizualizat de 187 ori.

Publica un raspuns