Am câteva reflecţii de notat pe marginea scrutinului de duminică.
Întâi de toate n-am  putut să mă felicit suficient ieri pentru că am avut răbdare. Sincer nu ştiu pe unde scoteam acum cămaşa dacă reacţionam la primul implus şi comentam pe sondajele date în seara turului doi. Nu-i vorbă: tentaţii au existat, cu duiumul.  De la discursul inspirat (dar venit prea târziu) al lui Mircea Geoană, la reacţia ce părea disperată a lui Traian Băsescu, cel care se retrăgea preocupat, înconjurat de un staff palid şi inexpresiv. Nu fără a declara răspicat că a câştigat alegerile. De la aclamaţiile din studio-urile de analiză electorală ale canalelor de ştiri (unde experţi care mai de care mai avizaţi s-au grăbit să-şi dea cu părerea şi să gireze cifrele date de bune de exit-poll-uri) la tendenţionismele partinice care au produs o schismă fără precedent între trusturile de presă.
Mai întâi, pe la nouă şi jumătate seara, am vrut să scriu despre convertirea lui Mircea Geoană, despre metamorfoza lui miraculoasă. Pentru prima oară în campania aceasta şi, poate, în întreaga lui carieră de politician, l-am simţit eliberat de limba de lemn şi de obsesia de preţiozitate care-l discreditau în mai toate împrejurările. Continui să cred (cu tărie – sic!) că discursul de (fals) învingător în alegeri oferit de Geoană duminică seara a fost apogeul lui ca om politic, un moment de graţie pe care e foarte probabil să nu şi-l poată explica nici el însuşi, un eveniment providenţial dar care a avut neşansa să se petreacă într-un context ce l-a făcut inutil. Şi aceasta în condiţiile în care am văzut, ca de fiecare dată, limpede, în el, apucăturile Obamiene şi în genere de prezindent american – indicaţiile cu degetul, mulţumirile sentimentale către familie, autoproclamarea ca preşedinte al tuturor, reverenţa ipocrită faţă de contracandidat, binecuvântarea ţării şi a poporului… Pur şi simplu aceste clişee, deşi vizibile, n-au mai fost deranjante, au trecut în planul secund al unui discurs care părea proaspăt şi autentic, cuceritor.

Citește tot articolul>>

Celelalte cinci milioane

Am câteva reflecţii de notat pe marginea scrutinului de duminică.
Întâi de toate n-am  putut să mă felicit suficient ieri pentru că am avut răbdare. Sincer nu ştiu pe unde scoteam acum cămaşa dacă reacţionam la primul implus şi comentam pe sondajele date în seara turului doi. Nu-i vorbă: tentaţii au existat, cu duiumul.  De la discursul inspirat (dar venit prea târziu) al lui Mircea Geoană, la reacţia ce părea disperată a lui Traian Băsescu, cel care se retrăgea preocupat, înconjurat de un staff palid şi inexpresiv. Nu fără a declara răspicat că a câştigat alegerile. De la aclamaţiile din studio-urile de analiză electorală ale canalelor de ştiri (unde experţi care mai de care mai avizaţi s-au grăbit să-şi dea cu părerea şi să gireze cifrele date de bune de exit-poll-uri) la tendenţionismele partinice care au produs o schismă fără precedent între trusturile de presă.
Mai întâi, pe la nouă şi jumătate seara, am vrut să scriu despre convertirea lui Mircea Geoană, despre metamorfoza lui miraculoasă. Pentru prima oară în campania aceasta şi, poate, în întreaga lui carieră de politician, l-am simţit eliberat de limba de lemn şi de obsesia de preţiozitate care-l discreditau în mai toate împrejurările. Continui să cred (cu tărie – sic!) că discursul de (fals) învingător în alegeri oferit de Geoană duminică seara a fost apogeul lui ca om politic, un moment de graţie pe care e foarte probabil să nu şi-l poată explica nici el însuşi, un eveniment providenţial dar care a avut neşansa să se petreacă într-un context ce l-a făcut inutil. Şi aceasta în condiţiile în care am văzut, ca de fiecare dată, limpede, în el, apucăturile Obamiene şi în genere de prezindent american – indicaţiile cu degetul, mulţumirile sentimentale către familie, autoproclamarea ca preşedinte al tuturor, reverenţa ipocrită faţă de contracandidat, binecuvântarea ţării şi a poporului… Pur şi simplu aceste clişee, deşi vizibile, n-au mai fost deranjante, au trecut în planul secund al unui discurs care părea proaspăt şi autentic, cuceritor.

Citește tot articolul>>

Postat de pe data de 12 apr., 2010 in categoria Opinii. Poti urmari comentariile acestui articol prin RSS 2.0. Acest articol a fost vizualizat de 129 ori.

Publica un raspuns