Cu un buget minim, adică, cu bani de puşculiţă cum putem decora sala, aşa încât să nu neglijăm nici aspectul estetic? îşi pun deseori întrebarea cadrele didactice.

Odată cu începerea unui nou an şcolar este necesar şi amenajarea corepunzătoare a spaţiului educativ, o eternă problemă pentru educatoare şi învăţătoare.

Iată câteva idei pentru amenajarea sălii:

Decor cu păpuşi de lingură de lemn

O idee practică ar fi confecţionarea de păpuşi din lingură de lemn, din mai multe motive. Confecţionarea acestor păpuşi, pe care le putem numi materiale didactice excepţionale, este ieftină. Nu trebuie să facem altceva decât să adunăm nişte haine pe care nu le mai folosim, sau să cumpărăm nişte eşarfe din magazinele second hand.

Copiilor le place foarte mult să se joace cu aceste păpuşi. Într-un colţ de poveşti frumos amenjat nu trece o zi  la grădiniţă, ca cei mici să nu se joace un joc de rol cu păpuşile din lingură de lemn. Identificându-se cu aceste personaje nu numai că se dezvoltă echilibrat din punct de vedere intelectual, dar şi psihic. O simplă păpuşă din lingură de lemn îi face pe copii să-şi exprime sentimentele, dorinţele, frustrările şi crează o atmosferă plăcută.

Citește mai departe>>

Idei practice pentru poavazarea sălii de grupă

Postat de pe data de 12 apr., 2010 in categoria Specialiști în educație. Poti urmari comentariile acestui articol prin RSS 2.0. Acest articol a fost vizualizat de 474 ori.

Publica un raspuns