Când eram în anul I la Litere, scandalul legat de revista clujeană Provincia era în toi. Citeam revista deja de 4 numere şi n-aş fi crezut în ruptul capului că celebritatea ei putea să se işte cu concursul atât de generos (în agitaţia lui patriotardă) al autorităţilor şi al unei părţi din politic. M-am trezit cu redactorii Provinciei pe post de staruri TV (unii din ei anatemizaţi cu sârguinţă, discreditaţi ş.a., după culoarea televiziunilor). Pe Caius Dobrescu, semnatar al Memorandum-ului provincial de la care pornise întreaga tărăşenie, l-am văzut atunci pentru prima oară. Era la Marius Tucă Show, acel Larry KingLive românesc la care ai mei se uitau cu religiozitate seară de seară. Damn! Îi citisem până atunci 2 articole şi multe, multe poezii. Oare ce-avea a face scriitorul, universitarul tânăr C. D. cu tabu-urile naţionale, de reuşise, alături de tot grupul de la Provincia, să ajungă în colimator şi în oprobriul (ca să folosim un termen soft) unora? Mare lucru n-am înţeles atunci – decât că intelectualii aceia clujeni (catolici, ortodocşi, unguri, români, laolaltă) voiau să împartă România într-un fel de regiuni de dezvoltare economică şi culturală, spre binele tuturor – ziceau ei. N-am prea înţeles nici ce s-a ales de proiect – Provincia s-a dovedit o efemeridă, până nu demult era încă online, o epavă plutind prin Reţea. Avea şi situl intact, nu ştiu dacă încă şi deschis pentru comentarii.
Am vrut deci să risipim neînţelegerile încercând să discutăm despre fenomenul Provincia azi, despre „incidentul” de atunci, despre cum a marcat şi a rămas el în memoria noastră. Poate că azi îl înţelegem, graţie medierii timpului, mai limpede. E posibil să fie în sfârşit delimitabil şi evaluabil coerent, fără prejudecăţi. Dincolo de orice, Provincia şi Memorandumul au însemnat , în decembrie 2001, unul din primele contexte când s-a repus în circulaţie ideea de grup de intelectual, ca grup de influenţă socială, politică. Un fel de „grup de presiune” , „grup de prestigiu” în formulele pe care avea să le consacre atât de inteligent (chiar dacă în vorbind despre cu totul alţii) Sorin Adam Matei, 3 ani mai târziu.
Provincia, între atu-uri şi frustrări
Când eram în anul I la Litere, scandalul legat de revista clujeană Provincia era în toi. Citeam revista deja de 4 numere şi n-aş fi crezut în ruptul capului că celebritatea ei putea să se işte cu concursul atât de generos (în agitaţia lui patriotardă) al autorităţilor şi al unei părţi din politic. M-am trezit cu redactorii Provinciei pe post de staruri TV (unii din ei anatemizaţi cu sârguinţă, discreditaţi ş.a., după culoarea televiziunilor). Pe Caius Dobrescu, semnatar al Memorandum-ului provincial de la care pornise întreaga tărăşenie, l-am văzut atunci pentru prima oară. Era la Marius Tucă Show, acel Larry KingLive românesc la care ai mei se uitau cu religiozitate seară de seară. Damn! Îi citisem până atunci 2 articole şi multe, multe poezii. Oare ce-avea a face scriitorul, universitarul tânăr C. D. cu tabu-urile naţionale, de reuşise, alături de tot grupul de la Provincia, să ajungă în colimator şi în oprobriul (ca să folosim un termen soft) unora? Mare lucru n-am înţeles atunci – decât că intelectualii aceia clujeni (catolici, ortodocşi, unguri, români, laolaltă) voiau să împartă România într-un fel de regiuni de dezvoltare economică şi culturală, spre binele tuturor – ziceau ei. N-am prea înţeles nici ce s-a ales de proiect – Provincia s-a dovedit o efemeridă, până nu demult era încă online, o epavă plutind prin Reţea. Avea şi situl intact, nu ştiu dacă încă şi deschis pentru comentarii.
Am vrut deci să risipim neînţelegerile încercând să discutăm despre fenomenul Provincia azi, despre „incidentul” de atunci, despre cum a marcat şi a rămas el în memoria noastră. Poate că azi îl înţelegem, graţie medierii timpului, mai limpede. E posibil să fie în sfârşit delimitabil şi evaluabil coerent, fără prejudecăţi. Dincolo de orice, Provincia şi Memorandumul au însemnat , în decembrie 2001, unul din primele contexte când s-a repus în circulaţie ideea de grup de intelectual, ca grup de influenţă socială, politică. Un fel de „grup de presiune” , „grup de prestigiu” în formulele pe care avea să le consacre atât de inteligent (chiar dacă în vorbind despre cu totul alţii) Sorin Adam Matei, 3 ani mai târziu.
