HP prezintă o nouă soluţie care le permite clienţilor să reducă la jumătate investiţiile de capital necesare pentru proiectarea şi construcţia unui centru de date, micşorând în mod semnificativ şi emisiile de carbon ale acestuia.
HP Flexible Data Center (HP Flexible DC), aflat în curs de patentare, reprezintă o abordare modulară, standardizată a etapelor de proiectare şi construcţie a centrelor de date şi permite companiilor să înlocuiască modelul tradiţional de datacenter cu o soluţie flexibilă, ce poate fi extinsă în funcţie de necesităţi şi care refoloseşte resursele existente.
„Nevoia de a economisi capitalul şi de a reduce cheltuielile operaţionale este una dintre cele mai presante probleme de care se lovesc companiile”, a declarat David J. Cappuccio, vicepreşedinte şi Chief of research pentru Gartner. „Atunci când construiesc datacentere noi, clienţii trebuie să ia în considerare o serie de variante care să susţină dezvoltarea companiei, dar să fie şi eficiente din punct de vedere al timpului consumat şi al costurilor”.
„Instituţiile financiare generează volume enorme de date, ceea ce presupune creşterea rapidă a capacităţii centrelor de date fără să îşi întrerupă activitatea”, a explicat Bob Cashner, senior vice president, Corporate Properties, Wells Fargo. „HP FlexibleDC reprezintă o abordare cu potenţial pentru companiile care caută o nouă modalitate de a răspunde eficient cerinţelor de procesare, rezolvând în acelaşi timp problema investiţiilor semnificative necesare pentru centrele de date”.
HP Flexible DC are o formă de tip „fluture”, care include patru module prefabricate ataşate la o secţiune administrativă centrală. Noua ofertă foloseşte o serie de componente industriale care reduc costurile, precum şi un proces de asamblare ce oferă o gamă variată de opţiuni de alimentare cu energie şi distribuţie a surselor de răcire.

Citeste articolul pe: Agora News

HP construieşte centre de date eco din module prefabricate

Postat de pe data de 29 iul., 2010 in categoria Noutăți. Poti urmari comentariile acestui articol prin RSS 2.0. Acest articol a fost vizualizat de 245 ori.

Publica un raspuns