Acum ceva saptamini l-am descoperit pe tinarul filosof clujean Vlad Muresan navigind pe internet. Este lector doctor la Universitatea „Babes Bolyai”, are un blog si  scrie in Revista Verso .

Ultima lui postare de pe blogul personal este un articol aparut in Revista Verso. L-am preluat pentru ca reflecta foarte bine anumite principii si idei ce merita sa le avem fiecare in vedere, atunci cind dorim sa construim ceva valoros. Am postat si pentru cei care nu cred in valori si zi de zi promoveaza deconstructia lor. Prin aceasta postare doresc sa il promovez pe tinarul filosof clujean, deoarece cred ca este nevoie sa apara voci noi in peisajul public via internet si nu numai.

Normal ca filosoful Vlad Muresan este un om cu orientari de dreapta si un bun crestin, doar nu ma apuc sa promovez pesedisti 🙂 .

Va doresc o lectura placuta.

„Valoarea este ceea ce merită să fie cultivat, apropriat, servit, în opoziţie cu ceva ce nu merită în general. Prin valoare ordonăm lumea în superior şi inferior, introducând o ruptură de nivel, o fractură calitativă scalară, care divide universul în lucruri care contează şi lucruri care nu contează, în lucruri care merită un sacrificiu şi lucruri care nu merită.

Ce este valoarea?
Axios, ceea ce este vrednic, implică deci o structură de fiinţă superior demarcată faţă de ceva ce nu este cu adevărat. Faptul de a conferi valoare implică deci mai mult decât o instituire pur subiectivă, o ontologie ierarhică unde fiinţa este obiectiv şi pozitiv segregată în raport cu nefiinţa. În ultimă instanţă, rădăcina ontologică a tuturor valorilor este Sacrul, ca sursă a universului însuşi, dar şi a structurării lui verticale. Numinozitatea spiritului comunică fiinţă în cascadă tuturor celor adevărate, frumoase şi bune pe care, de aceea, le descoperim (nu le inventăm), le căutăm (nu le pierdem) şi le preţuim (nu le dis-preţuim).
În lipsa unei coerenţe arhitectonice a valorilor, am putea spune că totul este la fel de important, totul este la fel de semnificativ, orice este posibil, bun şi frumos în mod egal şi nediscriminativ, sub forma unei uriaşe nivelări haoide. Recogniţia unei valori este însă un act fundamental discriminativ, prin care ceea ce are substanţă este pozitiv demarcat faţă de ceea ce nu are substanţă.

Arhitectonica valorilor

Doar sub forma unei schiţe orientative, să distingem între trei regiuni fundamentale ale valorilor.
α)
Valori economice sunt cele care servesc supravieţuirea noastră în faţa necesităţilor şi adversităţilor impuse de natură. Acest lucru este vizibil, sub acest raport, în diferenţa dintre civilizaţie şi epoca de piatră. Supravieţuirea este semnificativ mai realizabilă datorită unei sume de valori economice (tehnologice, informaţionale etc.) care sunt preferabile lipsei lor din epocile anterioare. Ele ne procură o libertate faţă de constrîngerile naturii. În sine, acestea au o semnificaţie pur negativă, deoarece ele nu oferă un conţinut pozitiv vieţii noastre, însă ne oferă tocmai viaţa, ca suport ontologic pentru o participaţie edificatoare la sensul unor valori superioare.
β)
Valori politice sunt cele care servesc libertatea exterioară, adică supravieţuirea noastră în raport cu alţii. Acest lucru este clar vizibil în diferenţa dintre polis şi starea naturală (să-i spunem junglă). Acestea ne asigură o viaţă care să nu fie doar subzistenţă ci şi coexistenţă cu semenii sub lege, ca libertate negativă faţă de alţii, faţă de concurenţa şi rivalitatea lipsită de principii a celorlalţi. Prin valorile politice, valori ale imanenţei, noi trecem din biosferă în antroposferă, de la o imanenţă empirică la o imanenţă transcendentală. Ele se bazează pe o lege capabilă să pună limită egoismelor individuale aflate într-o permanentă coliziune intenţională. De această dată, omul este protejat nu faţă de adversităţile naturii ci faţă de adversităţile lui însuşi – faţă de homo homini lupus. Omul trebuie să poată supravieţui în sfera exteriorităţii pentru a se împlini pe o treaptă superioară a interiorităţii.
γ)
Valori spirituale sunt însă cele care servesc libertatea interioară. Ele nu ne oferă doar supravieţuire în ordinea naturalităţii, nici doar coexistenţă în sfera exteriorităţii, ci ele aduc un nou nivel în existenţă, demnitatea, adică experienţa libertăţii pozitive, ca regalitate transcendentală în raport cu servituţile empirice pe care natura şi societatea ni le impun. Aceste valori sunt organe prin care noi trăim la nivelul unei libertăţi care dă sens existenţei brute. Ele ne trezesc şi ne onorează demnitatea de fiinţe superioare regnului mineral, vegetal şi animal, şi ne trimit, în formele lor superioare, la genealogia noastră transcendentă, sub forma acelui arbore inversat cu rădăcini uraniene. Noi nu suntem atomi autorepliaţi, ci suntem ramuri ale unui arbore ontologic. Membralitatea noastră ne deschide unei participaţii vivificatoare, prin care o sevă transcendentă ne zideşte efectiv. Cu aceastea, libertatea noastră se radicalizează (recuperându-şi rădăcinile) şi întâlneşte ceea ce ne depăşeşte şi ne întemeiază în mod absolut. Ieşim din antroposferă pentru a participa la noosferă. Omul nu este vârful absolut al lumii, nu este alfa şi omega, ci el este doar o terminaţie ontologică a fiinţei. El se împlineşte şi se autodepăşeşte doar pentru că poate accede la structurile unui spirit obiectiv originar şi originant, la ceea ce este adevărat, bun şi frumos independent de el însuşi. Altfel omul rămâne captiv variaţiilor contingente ale propriei lui psihologii alterate.
Cu fiecare nou nivel arhitectonic, care implică şi depăşeşte nivelul precedent, fiinţa umană participă la şi descoperă valori progresiv superioare în bogăţie şi substanţă. Astfel,
homo oeconomicus devine şi zoon politikon dar tinde să ajungă un homo religiosus (trecând prin experienţa culturii desigur).

Deconstrucţia valorilor

Date fiind aceste precizări arhitectonice, să vedem sumar care ar fi efectele unei deconstrucţii axiologice, dacă aceasta ar fi luată în serios, iar nu ca simplă experienţă textuală ludic-experimentală. Deconstrucţia tinde să suprime opoziţiile esenţiale ale gândirii metafizice (fiinţă-neant, lumină-întuneric, bine-rău, inteligibil-sensibil, etc.). Aplicată la domeniul valorilor, ea ar antrena :
a)
suprimarea diferenţei genurilor, şi b) suprimarea ordonării lor scalare. Acest demers anti-arhitectonic ar produce astfel confuzie pe orizontala genurilor distincte şi nivelare  pe verticala etajelor diferite.
Trebuie să observăm paradoxul că o ideologie a diferenţei produce tocmai o comasare indiviză a genurilor coordonate pe orizontală şi subordonate pe verticală, adică deconstrucţia produce
contopirea fuzională a diferenţelor orizontale şi verticale.
Rezultatul operaţiei anti-arhitectonice este astfel omogenitatea rea a nediferenţierii ca reducţie sau re-virtualizare haoidă a diferenţierilor arhitectonice ale universului inteligibil.
În concret, ceea ce rezultă este că nimic nu mai merită, totul este egal. Nimic nu este preferabil faţă de altceva, nici la stânga , nici la drepta, nici în sus , nici în jos. Toate sunt la fel, niciuna nu este mai adevărată sau mai falsă, mai bună sau mai rea, mai frumoasă sau mai urâtă. Acest egalizator suprem scufundă ierarhia în ocean şi nu mai lasă universul
să fie. Aceasta nu mai este însă o lume, ci o catedrală prăbuşită. Aici nu mai există nici direcţie, nici sens. Această nivelare a valorilor este tot una cu o regresie din noosferă în antroposferă (prin care omul încetează să mai fie şi spirit), şi din antroposferă în biosferă (prin care omul fără spirit încetează să mai fie intersubiectiv).
Cosmografia axiologică s-a scufundat în haos, şi libertatea astfel proclamată, eliberată de structură, ax, direcţie şi consistenţă este o libertate fără subiect, o libertate a nimănui, în vederea a nimic. O uriaşă posibilitate moartă care zace într-o agonie fără de salvare. „

(publicat în revista Verso, nr. 84/85)

Arhitectonică şi axiologie de Vlad Muresan

Acum ceva saptamini l-am descoperit pe tinarul filosof clujean Vlad Muresan navigind pe internet. Este lector doctor la Universitatea „Babes Bolyai”, are un blog si  scrie in Revista Verso .

Ultima lui postare de pe blogul personal este un articol aparut in Revista Verso. L-am preluat pentru ca reflecta foarte bine anumite principii si idei ce merita sa le avem fiecare in vedere, atunci cind dorim sa construim ceva valoros. Am postat si pentru cei care nu cred in valori si zi de zi promoveaza deconstructia lor. Prin aceasta postare doresc sa il promovez pe tinarul filosof clujean, deoarece cred ca este nevoie sa apara voci noi in peisajul public via internet si nu numai.

Normal ca filosoful Vlad Muresan este un om cu orientari de dreapta si un bun crestin, doar nu ma apuc sa promovez pesedisti 🙂 .

Va doresc o lectura placuta.

„Valoarea este ceea ce merită să fie cultivat, apropriat, servit, în opoziţie cu ceva ce nu merită în general. Prin valoare ordonăm lumea în superior şi inferior, introducând o ruptură de nivel, o fractură calitativă scalară, care divide universul în lucruri care contează şi lucruri care nu contează, în lucruri care merită un sacrificiu şi lucruri care nu merită.

Ce este valoarea?
Axios, ceea ce este vrednic, implică deci o structură de fiinţă superior demarcată faţă de ceva ce nu este cu adevărat. Faptul de a conferi valoare implică deci mai mult decât o instituire pur subiectivă, o ontologie ierarhică unde fiinţa este obiectiv şi pozitiv segregată în raport cu nefiinţa. În ultimă instanţă, rădăcina ontologică a tuturor valorilor este Sacrul, ca sursă a universului însuşi, dar şi a structurării lui verticale. Numinozitatea spiritului comunică fiinţă în cascadă tuturor celor adevărate, frumoase şi bune pe care, de aceea, le descoperim (nu le inventăm), le căutăm (nu le pierdem) şi le preţuim (nu le dis-preţuim).
În lipsa unei coerenţe arhitectonice a valorilor, am putea spune că totul este la fel de important, totul este la fel de semnificativ, orice este posibil, bun şi frumos în mod egal şi nediscriminativ, sub forma unei uriaşe nivelări haoide. Recogniţia unei valori este însă un act fundamental discriminativ, prin care ceea ce are substanţă este pozitiv demarcat faţă de ceea ce nu are substanţă.

Arhitectonica valorilor

Doar sub forma unei schiţe orientative, să distingem între trei regiuni fundamentale ale valorilor.
α)
Valori economice sunt cele care servesc supravieţuirea noastră în faţa necesităţilor şi adversităţilor impuse de natură. Acest lucru este vizibil, sub acest raport, în diferenţa dintre civilizaţie şi epoca de piatră. Supravieţuirea este semnificativ mai realizabilă datorită unei sume de valori economice (tehnologice, informaţionale etc.) care sunt preferabile lipsei lor din epocile anterioare. Ele ne procură o libertate faţă de constrîngerile naturii. În sine, acestea au o semnificaţie pur negativă, deoarece ele nu oferă un conţinut pozitiv vieţii noastre, însă ne oferă tocmai viaţa, ca suport ontologic pentru o participaţie edificatoare la sensul unor valori superioare.
β)
Valori politice sunt cele care servesc libertatea exterioară, adică supravieţuirea noastră în raport cu alţii. Acest lucru este clar vizibil în diferenţa dintre polis şi starea naturală (să-i spunem junglă). Acestea ne asigură o viaţă care să nu fie doar subzistenţă ci şi coexistenţă cu semenii sub lege, ca libertate negativă faţă de alţii, faţă de concurenţa şi rivalitatea lipsită de principii a celorlalţi. Prin valorile politice, valori ale imanenţei, noi trecem din biosferă în antroposferă, de la o imanenţă empirică la o imanenţă transcendentală. Ele se bazează pe o lege capabilă să pună limită egoismelor individuale aflate într-o permanentă coliziune intenţională. De această dată, omul este protejat nu faţă de adversităţile naturii ci faţă de adversităţile lui însuşi – faţă de homo homini lupus. Omul trebuie să poată supravieţui în sfera exteriorităţii pentru a se împlini pe o treaptă superioară a interiorităţii.
γ)
Valori spirituale sunt însă cele care servesc libertatea interioară. Ele nu ne oferă doar supravieţuire în ordinea naturalităţii, nici doar coexistenţă în sfera exteriorităţii, ci ele aduc un nou nivel în existenţă, demnitatea, adică experienţa libertăţii pozitive, ca regalitate transcendentală în raport cu servituţile empirice pe care natura şi societatea ni le impun. Aceste valori sunt organe prin care noi trăim la nivelul unei libertăţi care dă sens existenţei brute. Ele ne trezesc şi ne onorează demnitatea de fiinţe superioare regnului mineral, vegetal şi animal, şi ne trimit, în formele lor superioare, la genealogia noastră transcendentă, sub forma acelui arbore inversat cu rădăcini uraniene. Noi nu suntem atomi autorepliaţi, ci suntem ramuri ale unui arbore ontologic. Membralitatea noastră ne deschide unei participaţii vivificatoare, prin care o sevă transcendentă ne zideşte efectiv. Cu aceastea, libertatea noastră se radicalizează (recuperându-şi rădăcinile) şi întâlneşte ceea ce ne depăşeşte şi ne întemeiază în mod absolut. Ieşim din antroposferă pentru a participa la noosferă. Omul nu este vârful absolut al lumii, nu este alfa şi omega, ci el este doar o terminaţie ontologică a fiinţei. El se împlineşte şi se autodepăşeşte doar pentru că poate accede la structurile unui spirit obiectiv originar şi originant, la ceea ce este adevărat, bun şi frumos independent de el însuşi. Altfel omul rămâne captiv variaţiilor contingente ale propriei lui psihologii alterate.
Cu fiecare nou nivel arhitectonic, care implică şi depăşeşte nivelul precedent, fiinţa umană participă la şi descoperă valori progresiv superioare în bogăţie şi substanţă. Astfel,
homo oeconomicus devine şi zoon politikon dar tinde să ajungă un homo religiosus (trecând prin experienţa culturii desigur).

Deconstrucţia valorilor

Date fiind aceste precizări arhitectonice, să vedem sumar care ar fi efectele unei deconstrucţii axiologice, dacă aceasta ar fi luată în serios, iar nu ca simplă experienţă textuală ludic-experimentală. Deconstrucţia tinde să suprime opoziţiile esenţiale ale gândirii metafizice (fiinţă-neant, lumină-întuneric, bine-rău, inteligibil-sensibil, etc.). Aplicată la domeniul valorilor, ea ar antrena :
a)
suprimarea diferenţei genurilor, şi b) suprimarea ordonării lor scalare. Acest demers anti-arhitectonic ar produce astfel confuzie pe orizontala genurilor distincte şi nivelare  pe verticala etajelor diferite.
Trebuie să observăm paradoxul că o ideologie a diferenţei produce tocmai o comasare indiviză a genurilor coordonate pe orizontală şi subordonate pe verticală, adică deconstrucţia produce
contopirea fuzională a diferenţelor orizontale şi verticale.
Rezultatul operaţiei anti-arhitectonice este astfel omogenitatea rea a nediferenţierii ca reducţie sau re-virtualizare haoidă a diferenţierilor arhitectonice ale universului inteligibil.
În concret, ceea ce rezultă este că nimic nu mai merită, totul este egal. Nimic nu este preferabil faţă de altceva, nici la stânga , nici la drepta, nici în sus , nici în jos. Toate sunt la fel, niciuna nu este mai adevărată sau mai falsă, mai bună sau mai rea, mai frumoasă sau mai urâtă. Acest egalizator suprem scufundă ierarhia în ocean şi nu mai lasă universul
să fie. Aceasta nu mai este însă o lume, ci o catedrală prăbuşită. Aici nu mai există nici direcţie, nici sens. Această nivelare a valorilor este tot una cu o regresie din noosferă în antroposferă (prin care omul încetează să mai fie şi spirit), şi din antroposferă în biosferă (prin care omul fără spirit încetează să mai fie intersubiectiv).
Cosmografia axiologică s-a scufundat în haos, şi libertatea astfel proclamată, eliberată de structură, ax, direcţie şi consistenţă este o libertate fără subiect, o libertate a nimănui, în vederea a nimic. O uriaşă posibilitate moartă care zace într-o agonie fără de salvare. „

(publicat în revista Verso, nr. 84/85)

Postat de pe data de 24 aug., 2010 in categoria Civism, Cultură. Poti urmari comentariile acestui articol prin RSS 2.0. Acest articol a fost vizualizat de 1,271 ori.

Publica un raspuns