Nu, n-a fost concertul Iron Maiden de la Cluj concertul perfect. Nici pe departe. Se putea găsi o scenă mai mare, se putea găsi o sonorizare mai bună, se puteau multe, dar chiar și așa, un concert Iron Maiden nu îți este dat să vezi chiar toată ziua. Așa că, mai ales eu fiind la prima audiție live a trupei, m-am bucurat, am savurat chiar din plin toată experiența. Ei și asistând totuși la el, mi-a venit ideea concertului perfect.

Aș anunța mare concert mare, Iron Maiden să zicem. Cel mai mare din estul Europei. Aș căuta un amplasament într-un câmp pe niște zeci de hectare goale, ca să nu fie nici o clădire cât vezi cu ochii, un loc unde să încapă fără înghesuială peste 100.000 de oameni. Habar n-am cum aș trage curentul necesar până acolo, dar cumva aș face-o și pe asta. Aș fixa prețul biletului undeva la 50-100 de lei. Nici prea ieftin, dar nici scump (raportat la buzunarul românesc). Aș promova intens absolut peste tot concertul vreme de cel puțin câteva luni de zile. În dimineața zilei aș lansa pe cale neoficială zvonul că s-ar putea să cânte în aceeași seară încă o formație de calibru. Nimic oficial, ca lumea să nu știe exact la ce să se aștepte, dar să vină în număr cât mai mare.

Ar începe concertul, ar cânta o oră Iron Maiden, numai piesele mai lungi de șase minute :D. După o oră, în plin concert, pe scenă ar apărea domnul Angus Young, cu o față buimăcită, neștiind exact ce caută pe acolo. Asta ar fi introducerea unui concert surpriză AC/DC. După încă o oră, ca să schimbăm încă o dată registrul, tot așa din senin ar apărea pe scenă să zicem… Anthony Kiedis de la Red Hot Chili Peppers. La fel de nedumerit. Încă un concert surpriză. I-aș lăsa și pe ei o oră, după care aș încheia musai cu Metallica. După ce ar termina Metallica, aș da o pauză de vreo 20 de minute, aș lăsa impresia că s-a terminat o noapte de neuitat. Lumea încă tăhuie de cap s-ar întreba minute în șir dacă visează. Cu fețe tâmpe s-ar uita spre scena unde, în luminile aprinse, niște ficiori s-ar face că adună cabluri, instrumente & stuff, dar de fapt n-ar face decât figurație. C-ar urma un concert Pink Floyd, măcar de vreo 2-3 ceasuri.

Singurul lucru care-mi lipsește sunt zecile de milioane de euro pentru organizare. În rest totul este pregătit în cel mai mic detaliu. Visez, normal.

Concertul perfect

Postat de pe data de 16 aug., 2010 in categoria Civism, Divertisment. Poti urmari comentariile acestui articol prin RSS 2.0. Acest articol a fost vizualizat de 3,149 ori.

5 Raspunsuri pentru “Concertul perfect”

  1. Paul spune:

    Desi pt 50-100 lei lumea s-ar inghesui la Iron Maiden, AC/DC, RHCP si Pink Floyd nu cred ca acelasi lucru s-ar intampla pt doar una din ele.

  2. Onix spune:

    Man, faptul ca fumezi „iarba” nu ne deranjeaza! E deranjant faptul ca nu ne chemi si pe noi… 😀

Publica un raspuns