Școala Generală Nr. 10. Sau gimnaziul „nu-știu-cum-l-au-rebotezat”. Tîrgu-Mureș, anul 2010. Ieri, 13 septembrie, prima zi de școală. Părinții își conduc de acum elevii, spre prima lor zi de școală în clasa întâi. Sunt niște părinți puțin mai speciali, care vor un viitor luminos pentru urmași. Pentru asta s-au asigurat că au parte încă din prima zi de școală de o educație puțin peste medie. Ș-atunci și-au dus copiii la o clasă în care predarea se face după metoda step by step. Care poate n-au înțeles toți ce-i cu ea, cum vă mărturisesc și eu că n-am idee în ce constă, dar au auzit că e mai bună. Programul elevilor de la 8 la 16, când ies de acolo cu lecțiile făcute, supravegheați fiind de profesori, i-a făcut pe părinți să zâmbească la gândul că nu vor mai trebui să poarte și grija copilului, cheii legate de gât, borcanului de zacuscă pe care nu-l va putea deschide, neatenția cu care va trece strada etc.
Ieri, 13 septembrie, în prima zi de școală, au aflat că nu-i chiar așa. Că cineva a decis ca școala să renunțe la acea clasă. Și că nimeni nu s-a obosit să le comunice decizia. S-au dus naibii toate gândurile părinților, tot programul aranjat, viitorul luminos etc. Înapoi la cheia de gât, bunica, mătușa ori vecina pensionară care să dea o geană din când în când, prelegerile despre importanța asigurării la trecerea de pietoni și așa mai departe. Deși, totul s-ar putea reașeza pe șinele inițiale, dacă părinții plătesc o chirie pe spațiul în care stau copiii pentru perioada în care aceștia stau în plus față de orarul unei clase normale și dacă aceeași părinți plătesc și remunerația suplimentară pentru profesori, pe care statul nu vrea s-o achite.
Cu voia dumneavoastră, acesta cred că e doar unul din grămada mare de subiecte pe care-l socotesc mult mai important decât arestarea domnului Vântu. Ș-aici, pe raționamentul acesta, v-aș spune ce l-am auzit pe Bogdan Teodorescu povestind aseară la mogul la televiziune. O istorioară cât se poate de reală, din câte spunea dumnealui, petrecută în comunism, care e extrem de grăitoare și acum pentru frenezia ce-a cuprins o țară întreagă. Așadar istorioara. Coadă la făină, în care se prestau adevărate schimburi de ture între membrii aceleiași familii. Ore întregi petrecute doar cu speranța că „o să se bage” făină. La un moment dat un ins intră în față și se pornește un tămbălău, care apoi se lasă cu îmbrânceli în toată regula. O femeie, profesoară de meserie, strigă: Măi oameni buni, nu vă bateți ca orbii, nu vedeți că problema nu e că s-a băgat omu-n față, ci că nu e făină? La care vine replica de la unul din bătăuși: Ba aia e problema, că s-a băgat în față, că făină nu este în toată țara.
Iar ne-am răsturnat prioritățile
Școala Generală Nr. 10. Sau gimnaziul „nu-știu-cum-l-au-rebotezat”. Tîrgu-Mureș, anul 2010. Ieri, 13 septembrie, prima zi de școală. Părinții își conduc de acum elevii, spre prima lor zi de școală în clasa întâi. Sunt niște părinți puțin mai speciali, care vor un viitor luminos pentru urmași. Pentru asta s-au asigurat că au parte încă din prima zi de școală de o educație puțin peste medie. Ș-atunci și-au dus copiii la o clasă în care predarea se face după metoda step by step. Care poate n-au înțeles toți ce-i cu ea, cum vă mărturisesc și eu că n-am idee în ce constă, dar au auzit că e mai bună. Programul elevilor de la 8 la 16, când ies de acolo cu lecțiile făcute, supravegheați fiind de profesori, i-a făcut pe părinți să zâmbească la gândul că nu vor mai trebui să poarte și grija copilului, cheii legate de gât, borcanului de zacuscă pe care nu-l va putea deschide, neatenția cu care va trece strada etc.
Ieri, 13 septembrie, în prima zi de școală, au aflat că nu-i chiar așa. Că cineva a decis ca școala să renunțe la acea clasă. Și că nimeni nu s-a obosit să le comunice decizia. S-au dus naibii toate gândurile părinților, tot programul aranjat, viitorul luminos etc. Înapoi la cheia de gât, bunica, mătușa ori vecina pensionară care să dea o geană din când în când, prelegerile despre importanța asigurării la trecerea de pietoni și așa mai departe. Deși, totul s-ar putea reașeza pe șinele inițiale, dacă părinții plătesc o chirie pe spațiul în care stau copiii pentru perioada în care aceștia stau în plus față de orarul unei clase normale și dacă aceeași părinți plătesc și remunerația suplimentară pentru profesori, pe care statul nu vrea s-o achite.
Cu voia dumneavoastră, acesta cred că e doar unul din grămada mare de subiecte pe care-l socotesc mult mai important decât arestarea domnului Vântu. Ș-aici, pe raționamentul acesta, v-aș spune ce l-am auzit pe Bogdan Teodorescu povestind aseară la mogul la televiziune. O istorioară cât se poate de reală, din câte spunea dumnealui, petrecută în comunism, care e extrem de grăitoare și acum pentru frenezia ce-a cuprins o țară întreagă. Așadar istorioara. Coadă la făină, în care se prestau adevărate schimburi de ture între membrii aceleiași familii. Ore întregi petrecute doar cu speranța că „o să se bage” făină. La un moment dat un ins intră în față și se pornește un tămbălău, care apoi se lasă cu îmbrânceli în toată regula. O femeie, profesoară de meserie, strigă: Măi oameni buni, nu vă bateți ca orbii, nu vedeți că problema nu e că s-a băgat omu-n față, ci că nu e făină? La care vine replica de la unul din bătăuși: Ba aia e problema, că s-a băgat în față, că făină nu este în toată țara.
