Ieri scriam câteva rânduri despre o incompetență crâncenă a guvernanților, care ne taxează de două ori pentru același lucru, dar nu sunt în stare nici măcar să pună în aplicare un sistem de colectare a taxei. Azi vin cu un exemplu local din aceeași categorie a incompetenței.

Din 2005 se fac demersuri la Tîrgu-Mureș pentru ca din actualul depozit de deșeuri de la Cristești să se exploateze biogaz, printr-o investiție asigurată de guvernul danez, în baza protocolului de la Kyoto. Nota bene, se lucrează la proiect de cinci ani. Între timp Consiliul Județean a elaborat strategia integrată de management a deșeurilor la nivelul județului Mureș, în care bineînțeles, intră și Primăria Tîrgu-Mureș. După niște răfuieli politice de imagine, Consiliul Local și-a dat acordul și a adoptat o hotărâre de aderare la proiect și de aprobare a investițiilor de închidere a depozitului de deșeuri de la Cristești, unde merge tot gunoiul din oraș. Depozit care potrivit angajamentelor luate de România, trebuia închis încă din vara anului trecut, iar deșeurile produse de Tîrgu-Mureș ar urma să fie depozitate la noua facilitate care va fi construită la Sânpaul, dar abia în 2012. Ministrul Mediului Borbely Laszlo spune astăzi că s-a trezit cu o situație ciudată: Primăria a accesat o dublă finanțare pentru același lucru. Mai exact vrea și banii pentru închiderea depozitului de la Cristești, dar îi vrea și pe cei pentru exploatarea biogazului, chiar dacă cele două proiecte nu au fost gândite unitar, iar la fața locului se pare că cele două investiții nu sunt complementare, ci din contră, una o încurcă pe cealaltă. Iar dacă dați timpul înapoi și vă aduceți de spusele primarului Dorin Florea din mandatul 2000-2004, atunci amintiți-vă că promitea construcția unei platforme cu o stație de compactare și împachetare a deșeurilor. Stație pe care ne-o arăta în fotografii exact cum va arăta și ne prevenea că ea va fi funcțională acușica în câțiva ani. Era deci un al treilea proiect pentru a face cam același lucru. Bine, nu s-a realizat, iar timpul dovedește că a fost mai bine așa, altfel dubla finanțare ar fi fost triplă acum.

În dulcele spirit românesc, acum depozitul funcționează ilegal. Am pus acum două săptămâni o întrebare simplă la biroul de presă al Primărie care suna așa: unde se depozitează deșeurile produse în Tîrgu-Mureș? Mi-a răspuns Aurel Trif că se va interesa și mă va suna în câteva minute. Sigur, acest lucru nu s-a întâmplat. Azi am pus aceeași întrebare ministrului Borbely Laszlo, care mi-a răspuns că deșeurile se depozitează ilegal tot la Cristești, iar pentru asta Garda de Mediu Mureș a și aplicat amenzi și va mai aplica. Amenzi care până acum au fost contestate în instanță, iar procesul este încă pe rol, neajungând la o sentință definitivă și irevocabilă.

Incompetența care trece dincolo de cadrul legal. Exemplul local.

Postat de pe data de 30 sept., 2010 in categoria Civism. Poti urmari comentariile acestui articol prin RSS 2.0. Acest articol a fost vizualizat de 838 ori.

Publica un raspuns