In căutările mele legate de întocmirea arborelui genealogic, primesc, pe lângă actele păstrate de Arhive, numeroase completări din partea rudelor. Ieri, 19 decembrie, am primit acest mail, din şi despre „o ramura îndepărtată”,  o mică imagine asupra „umanismului” comunist, care ne-a cadorisit cu metehne din cauza cărora tragem azi din greu.

„Dragă Mircea,

Mulţumesc pentru fişa lui Aurel Pomârleanu, a fost un om minunat pe care l-am iubit mult.
 Cred că ai luat fişa din dicţionarul deţinutilor politici, apărut la editura ” Maşina de Scris”, a lui Alex şi Domniţa Stefănescu. Ei doi au făcut o muncă de Sisif şi ştiam că fişa lui Aurel Pomârleanu, ca şi fotografia era acolo, în dicţionarul lor.
Aurel avea 2 copii din prima căsătorie, Sorin şi Cocuţa, datorită lui Sorin s-a mutat la Baia Mare, şi ca să se ascundă de Securitate, fiindcă ştia că va fi arestat ca fost deputat ţărănist. Ăştia erau arestaţi ca „administrativi”. deci erau arestaţi pe categorii toţi cei care avusesera funcţii în regimul burghezo-moşieresc. Eu am fost într-o vară la Baia Mare,  invitata lor, fiindcă tata fusese dat afară din orchestra Radio, se certase cu Matei Socor, şi Nana, care era ca o a doua mamă,
m-a invitat să fac o vacanţă cu ei. Aurel era un om fermecator, eu aveam 8 ani, ne-am plimbat prin locuri minunate şi am păstrat aceste amintiri despre un oraş de vis, cu împrejurimi superbe, dealuri frumoase, râuri limpezi, un lac, lacul Bodii. Aurel învăţase ungureşte şi-şi găsise serviciu ca profesor de limba rusă (învăţase ruseşte ca sa-l poată citi pe Tolstoi în original). La Baia Mare, Sorin, băiatul lui, însurat cu o superbă unguroaică, chimist, era antrenat într-o descoperire legată de extragerea platinei din deşeuri. Când l-au ridicat, au venit doi miliţieni, elevii lui la cursurile de limba rusă. Aurel le-a spus că merge cu ei, dar înainte de asta trebuie să-şi facă gimnastica şi să-şi sărute nevasta. Miliţienii l-au aşteptat, apoi el şi-a luat rucsacul şi a plecat ca într-o excursie. Mariana n-a mai ştiut nimic de el
2 ani, apoi au chemat-o şi i-au dat hainele murdare, ochelarii şi un carnet de CEC cu 5 lei, pe colţul căruia scria „decedat”. (carnetul îl am încă, am promis să-l trimit lui Răducu, băiatul lui Sorin, din Elveţia). Nana nu a vrut să desfiinţeze carnetul, cu toate presiunile securităţii, spunând că nu are alt document că Aurel a murit, decât ce scrie pe carnetul de CEC. Aurel era deja bătrân, Capul Midia era punct de exterminare, se lucra la spart piatra şi el nu reuşea să-şi faca norma. La un moment dat a izbucnit o epidemie de dezinterie şi a fost o victimă sigură. În buzunarele hainelor murdare, Nana a găsit scrisori de dragoste către ea. Din cauza neîndeplinirii normei, şi bătrâneţii, nu avea drept la vizită, nici la pachet, încât, de la arestare pînă a murit, Nana n-a ştiut nimic despre el. Era un mare meloman, se înţelegea de minune cu tata în această privinţă, mama şi tata au fost naşii lor, iar mie şi lui Mihai ne ziceau „nasii mici”.
Nu se ştie unde e inmormantat, probabil o groapă comună.
Dumnezeu să-l odihnească !
Viorica

Dintre sutele de mii de tragedii…

In căutările mele legate de întocmirea arborelui genealogic, primesc, pe lângă actele păstrate de Arhive, numeroase completări din partea rudelor. Ieri, 19 decembrie, am primit acest mail, din şi despre „o ramura îndepărtată”,  o mică imagine asupra „umanismului” comunist, care ne-a cadorisit cu metehne din cauza cărora tragem azi din greu.

„Dragă Mircea,

Mulţumesc pentru fişa lui Aurel Pomârleanu, a fost un om minunat pe care l-am iubit mult.
 Cred că ai luat fişa din dicţionarul deţinutilor politici, apărut la editura ” Maşina de Scris”, a lui Alex şi Domniţa Stefănescu. Ei doi au făcut o muncă de Sisif şi ştiam că fişa lui Aurel Pomârleanu, ca şi fotografia era acolo, în dicţionarul lor.
Aurel avea 2 copii din prima căsătorie, Sorin şi Cocuţa, datorită lui Sorin s-a mutat la Baia Mare, şi ca să se ascundă de Securitate, fiindcă ştia că va fi arestat ca fost deputat ţărănist. Ăştia erau arestaţi ca „administrativi”. deci erau arestaţi pe categorii toţi cei care avusesera funcţii în regimul burghezo-moşieresc. Eu am fost într-o vară la Baia Mare,  invitata lor, fiindcă tata fusese dat afară din orchestra Radio, se certase cu Matei Socor, şi Nana, care era ca o a doua mamă,
m-a invitat să fac o vacanţă cu ei. Aurel era un om fermecator, eu aveam 8 ani, ne-am plimbat prin locuri minunate şi am păstrat aceste amintiri despre un oraş de vis, cu împrejurimi superbe, dealuri frumoase, râuri limpezi, un lac, lacul Bodii. Aurel învăţase ungureşte şi-şi găsise serviciu ca profesor de limba rusă (învăţase ruseşte ca sa-l poată citi pe Tolstoi în original). La Baia Mare, Sorin, băiatul lui, însurat cu o superbă unguroaică, chimist, era antrenat într-o descoperire legată de extragerea platinei din deşeuri. Când l-au ridicat, au venit doi miliţieni, elevii lui la cursurile de limba rusă. Aurel le-a spus că merge cu ei, dar înainte de asta trebuie să-şi facă gimnastica şi să-şi sărute nevasta. Miliţienii l-au aşteptat, apoi el şi-a luat rucsacul şi a plecat ca într-o excursie. Mariana n-a mai ştiut nimic de el
2 ani, apoi au chemat-o şi i-au dat hainele murdare, ochelarii şi un carnet de CEC cu 5 lei, pe colţul căruia scria „decedat”. (carnetul îl am încă, am promis să-l trimit lui Răducu, băiatul lui Sorin, din Elveţia). Nana nu a vrut să desfiinţeze carnetul, cu toate presiunile securităţii, spunând că nu are alt document că Aurel a murit, decât ce scrie pe carnetul de CEC. Aurel era deja bătrân, Capul Midia era punct de exterminare, se lucra la spart piatra şi el nu reuşea să-şi faca norma. La un moment dat a izbucnit o epidemie de dezinterie şi a fost o victimă sigură. În buzunarele hainelor murdare, Nana a găsit scrisori de dragoste către ea. Din cauza neîndeplinirii normei, şi bătrâneţii, nu avea drept la vizită, nici la pachet, încât, de la arestare pînă a murit, Nana n-a ştiut nimic despre el. Era un mare meloman, se înţelegea de minune cu tata în această privinţă, mama şi tata au fost naşii lor, iar mie şi lui Mihai ne ziceau „nasii mici”.
Nu se ştie unde e inmormantat, probabil o groapă comună.
Dumnezeu să-l odihnească !
Viorica

Postat de pe data de 20 dec., 2010 in categoria Civism. Poti urmari comentariile acestui articol prin RSS 2.0. Acest articol a fost vizualizat de 353 ori.

Publica un raspuns