Mă cam enervează o chestie. Mă întâlnesc tot mereu cu apropiați, amici, prieteni care sunt aproape convinși că ultima scăpare a societății o reprezintă o forță externă, străină, care să vină să ne facă ordine în țărișoară. După modelul migrației negustorilor greci în sud, după modelul aducerii unei case regale străine sau, cel mai recent model, după cel al Uniunii Europene, cu toate motorașele ei birocratice de funcționare pe care ne străduim acum să le importăm. Avem carevasăzică nevoie periodic de o infuzie de ADN la nivel de societate, infuzie care să vină din exterior, altminteri nu putem funcționa.

O fi adevărat într-o bună măsură, nu zic nu. De altminteri s-a dovedit în istorie că după aceste infuzii, societatea luată în ansamblu a cunoscut o evoluție. Ce mă enervează este în schimb fatalismul cu care e prezentat raționamentul. Asta e, avem nevoie de străini. Suntem condamnați să fim așa, Balcanii sunt prea aproape, occidentul prea departe și marile puteri prea dure cu noi. Bine, dar la nivel micro, tu ca individ ce faci? Și am mai scris despre acest „tu ce faci?”, iar într-o oarecare măsură mă repet. Și am pus astăzi din nou această întrebare, puțin sub o altă formă. În regulă, societatea este așa abjectă cum este, scara valorilor parțial sau cu totul răsturnată și tot așa. Dar tu ca individ de ce nu încerci să schimbi sau să motivezi pe altul de lângă tine să facă un pas înainte? Renunță la schimbarea lumii, a societății românești sau a orașului în care trăiești, încearcă să schimbi doar cercul social în care te învârți, transformă-l de așa natură încât tu să te simți bine în el. Fă măcar asta. N-are rost? Chiar crezi că nu are rost?

Despre fatalismul românesc

Mă cam enervează o chestie. Mă întâlnesc tot mereu cu apropiați, amici, prieteni care sunt aproape convinși că ultima scăpare a societății o reprezintă o forță externă, străină, care să vină să ne facă ordine în țărișoară. După modelul migrației negustorilor greci în sud, după modelul aducerii unei case regale străine sau, cel mai recent model, după cel al Uniunii Europene, cu toate motorașele ei birocratice de funcționare pe care ne străduim acum să le importăm. Avem carevasăzică nevoie periodic de o infuzie de ADN la nivel de societate, infuzie care să vină din exterior, altminteri nu putem funcționa.

O fi adevărat într-o bună măsură, nu zic nu. De altminteri s-a dovedit în istorie că după aceste infuzii, societatea luată în ansamblu a cunoscut o evoluție. Ce mă enervează este în schimb fatalismul cu care e prezentat raționamentul. Asta e, avem nevoie de străini. Suntem condamnați să fim așa, Balcanii sunt prea aproape, occidentul prea departe și marile puteri prea dure cu noi. Bine, dar la nivel micro, tu ca individ ce faci? Și am mai scris despre acest „tu ce faci?”, iar într-o oarecare măsură mă repet. Și am pus astăzi din nou această întrebare, puțin sub o altă formă. În regulă, societatea este așa abjectă cum este, scara valorilor parțial sau cu totul răsturnată și tot așa. Dar tu ca individ de ce nu încerci să schimbi sau să motivezi pe altul de lângă tine să facă un pas înainte? Renunță la schimbarea lumii, a societății românești sau a orașului în care trăiești, încearcă să schimbi doar cercul social în care te învârți, transformă-l de așa natură încât tu să te simți bine în el. Fă măcar asta. N-are rost? Chiar crezi că nu are rost?

Postat de pe data de 24 ian., 2011 in categoria Civism. Poti urmari comentariile acestui articol prin RSS 2.0. Acest articol a fost vizualizat de 787 ori.

1 Raspuns pentru “Despre fatalismul românesc”

  1. decebal traian remes spune:

    io cred ca nu ne lipseste neaparat timpul. io cred ca pur si simplu televizoru si conducerea (tarii judetului orasului de la locul de munca) conducerea asta nea cretinizat. nea speriat. nea facut un popor de depresivi.
    io cred ca daca nam suferi de frica am putea sa schimbam si cercul polar nu numa cercul social.
    da e o frica in noi ce nu era nici pe vremea lui ceausescu. ma intreb ce fac cu rata? ce fac cu apartamentul daca nu platesc rata? vecinu so imbolnavit. vecina ii in somaj. si dupa multe multe ganduri deastea vine grozava intrebare ce fac cu copii?
    astai depresia tuturor oamenilor buni de munca din tara asta. nu ma gandesc la bogatani. ma gandesc la oamenii normali.
    da sa zic si de sefi si conducatori. noi tot spunem cas corupti. si asai. toti vor un singur lucru vor sa fure. si te gandesti. de ce vor numa sa ia? de ce nu vor sa faca nimic? pai pentru ca ei asa or ajuns acolo. adica o ajuns sef de institutie numa daca o stiut da si lua. asa ii societatea asta ca nu lasa sa se piarda nici un hot. toti is pusi in frunte.

Publica un raspuns