Aseară am fost sunat de o mătuşă din Statele Unite. Mi-a mulţumit pentru mesajul lăsat pe robot, şi bineinţeles, am făcut schimb de urări pentru Noul An.
La intrebarea mea, dacă „A primit scrisoarea cu urări, însoţită de poze de familie” am primit răspuns negativ, însoţit de explicaţie. Mesageria din România este blocată la Bucureşti din cauza măsurilor antitero iniţiate de USA, până în luna aprilie ! Toate celelalte scrisori trimise din Europa au ajuns la destinaţie, mai puţin cele din România. Şi asta o afirmă ca pe o certitudine, un cetăţean oarecare al USA, în vârstă de 78 de ani!  Azi am încercat să aflu ceva de la Poşta Română. Nu se ştie, este normal, la câtă transparenţă arată actuala putere.
M-a surprins termenul limită „aprilie 2011” care, parcă, este şi termenul de securizare a frontierelor estice ale României, implicit ale Europei. S-ar putea să avem încă un element din filozofia gesturilor politice care vizează România. Că de neacceptarea noastra în spaţiul Schengen sunt toţi de vină, numai fetele mari de la guvernare, nu…. Practic, o faţetă a ceea ce aud zilnic, urmare unui tip de educaţie, exasperant, toţi care „nu îşi fac temele au pretenţii de a trece clasa, dar profesorii sunt de vină”.

Surprize, surprize … politice

Postat de pe data de 11 ian., 2011 in categoria Civism. Poti urmari comentariile acestui articol prin RSS 2.0. Acest articol a fost vizualizat de 812 ori.

Publica un raspuns