În 1990, o jurnalistă a televiziunii naţionale TV1 a luat un interviu celebrului cercetător
Jaques-Yves Cousteau, aflat în România pentru un studiu despre Delta Dunării.

Interviul s-a desfăşurat în limba engleză.

            Ani la rândul, reprezentanţii Renault, sosiţi în România, au dat interviuri în … limba engleză.

Zilele trecute, am aflat că o cunoscută jurnalistă, aflată în Franţa, a vorbit cu gazdele în engleză.

            Paradoxul rezidă din afirmaţia (din vârful buzelor) că suntem ţară francofonă, mai mult în numele unui trecut pe care începând din 1947 nu am reuşit nici măcar să-l imităm. Ne aliniem cu:

ţări unde limba franceză este limbă naţională – Belgia, Benin, Burkina-Faso, Burundi, Camerun, Canada, Republica Centru Africană, Chad, Comoros. Republica Democratică Congo, Djibouti, Franţa, Gabon, Guinea, Haiti, Coasta de Fildeş, Luxembourg, Madagascar, Mali, Monaco, Niger, Republica  Congo, Rwanda, Senegal, Seychelles, Elveţia, Togo, Vanuatu.

ţări membre ale Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei – Bulgaria, Cambodia, Capul Verde,
Dominica, Egypt, Guineea Ecuatorială, Guinea-Bissau, Laos, Libia, Maroc, Mauritania, Mauritius,
Moldova, Romania, Saint-Lucia, Sao-Tomé et Principe, Tunisia, Vietnam,

state asociate: Albania, Andorra, Greece, Macedonia,

state cu statut de observator – Armenia, Austria, Croatia, Republica Cehă, Georgia, Ungaria, Lituania,
Polonia, Slovakia şi Slovenia.

            Fără îndoială, limbajul economic s-a concentrat pe limba engleză, cel mai mare merit în acest fenomen datorându-se forţei economice a USA precum şi Marii Britanii.

            Dar, la reuşita unor legături politice, economice sau de altă natură, contribuie şi gradul de cultură, civilizaţie, al celor care se aşează la aceeaşi masă a tratativelor.

            Dacă cei ce au datoria de a stabili aceste contacte nu se ridică la înălţimea omologilor lor, fără îndoială, va vorbi doar interesul material, puntea spirituală lipsind cu desăvârşire. Cu preşedinţi de CAP, activişti de trei lulele, cu hăhăituri şi behăituri, nu vom primi nici măcar gesturi de milă.

Stăm cu mâna întinsă (exact ca ţiganii români pe Champs-Elysées) şi aşteptăm respect şi consideraţie din partea “colegilor” cum îi descrie Traian Băsescu, pe Sarkozy şi Berlusconi (in your dreams !).

            Mai mult decât francezilor, cărora le-ar conveni la un moment dat să se poată baza pe un vot din partea României, noi, avem nevoie de ajutorul fratelui mai mare care acum se dezice de noi, cei care suntem în zona de influenţă a Germaniei şi Austriei. (Pe de altă parte suntem membrii UE şi vrem să cumpărăm armament din USA, nu de la partenerii europeni !)

Noi românii, trăim într-o lume în care himerele ţin loc de realitate, şi facem tot posibilul ca să ne merităm soarta. Şmecheria românească nu suplineşte regulile comportamentale în lumea diplomaţiei. Dar să nu folosim (pentru că sigur îi avem) 10-20 de super specialişti în limba franceza diplomatică sau tehnică, este o mare, uriaşă greşeală.

Vorbim în termeni peiorativi cu privire la perioada fanariotă a provinciilor româneşti. Şi politicienii români de până în 2011 şi-au cumpărat “tronul” şi acum nu mai ştiu de unde să facă rost de bani să plătească datoriile. Dar fanarioţii, măcar făceau şcoală la Paris şi îşi trimiteau şi copii acolo. Noi am păstrat numai partea cu tronul…

“Ambasadorii” care fac deservicii ţării

În 1990, o jurnalistă a televiziunii naţionale TV1 a luat un interviu celebrului cercetător
Jaques-Yves Cousteau, aflat în România pentru un studiu despre Delta Dunării.

Interviul s-a desfăşurat în limba engleză.

            Ani la rândul, reprezentanţii Renault, sosiţi în România, au dat interviuri în … limba engleză.

Zilele trecute, am aflat că o cunoscută jurnalistă, aflată în Franţa, a vorbit cu gazdele în engleză.

            Paradoxul rezidă din afirmaţia (din vârful buzelor) că suntem ţară francofonă, mai mult în numele unui trecut pe care începând din 1947 nu am reuşit nici măcar să-l imităm. Ne aliniem cu:

ţări unde limba franceză este limbă naţională – Belgia, Benin, Burkina-Faso, Burundi, Camerun, Canada, Republica Centru Africană, Chad, Comoros. Republica Democratică Congo, Djibouti, Franţa, Gabon, Guinea, Haiti, Coasta de Fildeş, Luxembourg, Madagascar, Mali, Monaco, Niger, Republica  Congo, Rwanda, Senegal, Seychelles, Elveţia, Togo, Vanuatu.

ţări membre ale Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei – Bulgaria, Cambodia, Capul Verde,
Dominica, Egypt, Guineea Ecuatorială, Guinea-Bissau, Laos, Libia, Maroc, Mauritania, Mauritius,
Moldova, Romania, Saint-Lucia, Sao-Tomé et Principe, Tunisia, Vietnam,

state asociate: Albania, Andorra, Greece, Macedonia,

state cu statut de observator – Armenia, Austria, Croatia, Republica Cehă, Georgia, Ungaria, Lituania,
Polonia, Slovakia şi Slovenia.

            Fără îndoială, limbajul economic s-a concentrat pe limba engleză, cel mai mare merit în acest fenomen datorându-se forţei economice a USA precum şi Marii Britanii.

            Dar, la reuşita unor legături politice, economice sau de altă natură, contribuie şi gradul de cultură, civilizaţie, al celor care se aşează la aceeaşi masă a tratativelor.

            Dacă cei ce au datoria de a stabili aceste contacte nu se ridică la înălţimea omologilor lor, fără îndoială, va vorbi doar interesul material, puntea spirituală lipsind cu desăvârşire. Cu preşedinţi de CAP, activişti de trei lulele, cu hăhăituri şi behăituri, nu vom primi nici măcar gesturi de milă.

Stăm cu mâna întinsă (exact ca ţiganii români pe Champs-Elysées) şi aşteptăm respect şi consideraţie din partea “colegilor” cum îi descrie Traian Băsescu, pe Sarkozy şi Berlusconi (in your dreams !).

            Mai mult decât francezilor, cărora le-ar conveni la un moment dat să se poată baza pe un vot din partea României, noi, avem nevoie de ajutorul fratelui mai mare care acum se dezice de noi, cei care suntem în zona de influenţă a Germaniei şi Austriei. (Pe de altă parte suntem membrii UE şi vrem să cumpărăm armament din USA, nu de la partenerii europeni !)

Noi românii, trăim într-o lume în care himerele ţin loc de realitate, şi facem tot posibilul ca să ne merităm soarta. Şmecheria românească nu suplineşte regulile comportamentale în lumea diplomaţiei. Dar să nu folosim (pentru că sigur îi avem) 10-20 de super specialişti în limba franceza diplomatică sau tehnică, este o mare, uriaşă greşeală.

Vorbim în termeni peiorativi cu privire la perioada fanariotă a provinciilor româneşti. Şi politicienii români de până în 2011 şi-au cumpărat “tronul” şi acum nu mai ştiu de unde să facă rost de bani să plătească datoriile. Dar fanarioţii, măcar făceau şcoală la Paris şi îşi trimiteau şi copii acolo. Noi am păstrat numai partea cu tronul…

Postat de pe data de 2 mart., 2011 in categoria Civism. Poti urmari comentariile acestui articol prin RSS 2.0. Acest articol a fost vizualizat de 604 ori.

Publica un raspuns