Chiar dacă nu apreciez mai nimic din acțiunile domniei sale ca primar, n-am cum să nu văd că n-are nici măcar vreun urmăritor, ca să nu vorbim de contracandidat cu șanse, în cursa pentru noul mandat de primar, care va fi decisă în vara anului viitor. Iar titlul articolului, evident, se referă strict la competențele de a atrage electorat, nicidecum la realizări ca om politic. Pentru că acolo realmente nu există nici un politician bun în tot Tîrgu-Mureșul.

În primul rând, ce n-au înțeles ceilalți (sau dacă au înțeles nu sunt în stare să aplice) este că o campanie electorală nu începe cu 30 de zile înainte de alegeri, ci a doua zi după anunțarea rezultatelor de la precedentul scrutin. Dorin Florea a înțeles și aplicat treaba aceasta.

În al doilea rând, divizarea electoratului, care niciodată nu e o masă omogenă. Divizare care, după principiul divide et impera, te cam ajută să-l cucerești. Așa că, odată divizat ți-e mai ușor să-i dai ce-i trebuie, fără ca asta să-ți atragă blamul majorității atunci când ai făcut cadoul. De pildă concertul domnului Guță, adus la Tîrgu-Mureș prin omul de afaceri Sorin Țerbea. Primăria și-a oferit sprijinul, autobuzele Siletina au cărat publicul la Sala Polivalentă, dar nimic din eveniment n-a fost legat direct de Dorin Florea. Credeți însă că în campanie nu i se va aminti electoratului iubitor de manea cine a făcut posibil evenimentul, cine i-a dus cu autobuzul la fascinantul loc?

Pe de altă parte cine susține de la început proiecte cum sunt SMURD, Teatru 74 sau Teatru Scena? Exact același primar. Sau cine îl aduce pe Alexandru Arșinel și Stela Popescu, sau cine l-a adus pe Al Bano, sau cine găsește prilej tot o dată la două-trei luni să facă un gest de curtoazie organizației pensionarilor? Aproape fiecare părticică din electorat este cadorisită astfel cu exact ceea ce-i trebuie – gâdilitul pe coarda sensibilă. Iar când începe campania oficială de treizeci de zile deja oricine ar intra în luptă are de recuperat niște ani.

Dorin Florea nu este un politician grozav, care să conteze în politica centrală. Oricare din domnii Frunda, Borbely sau Marko Bela au mult mai mare trecere și li se deschid mult mai multe uși, însă în județul Mureș, în bătălia pentru voturi, după cum se configurează lucrurile, nimic nu se va schimba. Nici UDMR și nici USL nu va fi capabilă să pună măcar problema unui tur doi în disputa pentru noul mandat de primar.

P.S. Evident că-n anul 2011 n-ar mai trebui ca înainte de alegeri cu un an de zile să dezbatem pe marginea unor abilități de manipulare a electoratului, ci pe dezvoltarea orașului și a societății dintr-însul, dar pentru asta e nevoie ca cineva capabil să aducă un aport de valoare să ajungă acolo unde există controlul. Iar până acum, din ce văd eu, nimeni nu e capabil să acceadă acolo câștigând o bătălie electorală cu Dorin Florea.

De ce e Dorin Florea în continuare cel mai bun politician din județ

Postat de pe data de 17 mart., 2011 in categoria Civism. Poti urmari comentariile acestui articol prin RSS 2.0. Acest articol a fost vizualizat de 3,124 ori.

4 Raspunsuri pentru “De ce e Dorin Florea în continuare cel mai bun politician din județ”

  1. Vicele spune:

    Stai linistit ca o sa apara si omul ala, pana acum nu i-a venit timpul

  2. spontan spune:

    1. nu va candida Florea, Maior e alesul, ca individul e in fata cu pacalicii de la biroul de presa, in audiente, la telefoane si semneaza si ca primarul toate licitatiile, anunturile si alte smecherii. 2. degeaba baga astia bani in categorii sociale, in randurile pensionarilor vreo 40 la suta sunt maghiari. aia chiar daca au chefuit nu sunt prosti sa il voteze pe individ, cata vreme UDMR are candidat. Si culturistii pusi de florea gen Baciut si Mihoc ce sa faca si ei, canta pe placul sefului, baciut a desfiintat chiar o casa de cultura ca sa se infiinteze un serviciu al primariei controlat politic de pederbedei.

  3. aurelian grama spune:

    Va fi primar ales din primul tur pentru ca asa zice noua lege ce e deja proiect introdus in Parlament.
    Situatia va fi simpla. Primul ia primaria. Si sigur nu vor fi doar doi candidati care sa conteze.

  4. el maior e el commandante spune:

    maior e bagat in fata de propaganda, nu mai vorbiti prostii. I se face tipului culcusul, nici un part nu se poate trage in targul cu pretentii de oras fara ca cineva sa fie obligat sa consemneze parerea lui maior pe banii publici din contractul de publicitate cunoscut. Apropo, maine e licitatia pentru alte 500.000 de lei, sa vedem ce zeres castiga iar

Publica un raspuns