În mare stres, măcar aparent, presa românească discută despre câteva sondaje europene care ne dau, ca popor, pe ultimul loc în ce priveşte interesul pentru cultură. Unul din cele mai grave rezultate (venit de la Eurostat) arată dintre toţi europenii suntem cei care dăm cei mai puţini bani pe cărţi, teatre, expoziţii, concerte sau cinema. Ba, în plus, din minimalul buget alocat culturii, majoritatea se duce pe abonamente la televiziunea prin cablu, achiziţia de echipamente radio-tv cât mai high-tech cu putinţă, aşa încât abia 7 procente sfârşesc prin a fi cheltuite pe cărţi. Nu cu mult timp în urmă, un alt sondaj arăta că două treimi dintre români cumpără o singură carte pe an. Un alt rezultat glorios e acela că românii nu sunt dispuşi să cheltuiască nici un ban pe intrarea în muzee, domeniu unde ne depăşesc, din întreaga Europă, doar bulgarii şi turcii.
Mi se pare absolut cinic modul cum televiziunile fac ştiri şocante din incapacitatea românilor de a citi – unde un alt sondaj european recent arată că 40 de procente dintre noi avem serioase probleme practice – plimbând microfoane pe bulevarde şi punând oamenii să citească din ziare. Marii justiţiari din presa audiovizuală, puşi acum pe reproşuri şi oftat, ar trebui mai întâi să privească în propria ogradă, numărându-şi reporterii şi prezentatorii agramaţi şi inculţi care, dacă sunt cât de cât controlaţi pe posturile tv cu acoperire naţională, înfloresc văzând cu ochii la televiziunile locale. În bună măsură, dezinteresul faţă de cultură şi mai ales faţă de lectură şi scris al poporului li se datorează. Emisiunile cu tentă culturală au fost închise ori izolate în programe de nişă iar ştirile în care e vorba despre lansări de cărţi, expoziţii, concerte sunt dacă nu inexistente, ultimele din listă.
Nu cred că vina aparţine, aşa cum se sugerează, publicului român, devenit brusc, în ultimii zece ani, ignorant faţă de cultură şi obsedat de idealuri consumeriste. Nu cred că suntem un popor mai puţin dornic de culturalizare, de artă, de informaţie intelectuală, decât altele. Există însă un curent anti-intelectual şi anti-cultural, în general, pe care îl camuflează dialectul de lemn al „politicilor culturale” de azi dar care acţionează eficient la tot pasul. Nimeni din clasa politică actuală nu vorbeşte vreodată despre rolul culturii, despre importanţa acesteia, ca şi a unei educaţii riguroase, pentru formarea unui individ. Cultura a devenit, treptat, un fel de inutilitate jenantă, faţă de care oricum publicului i s-a indus o aversiune continuă în ultimii ani. Discursul politic românesc a făcut tot posibilul pentru a justifica tăierile de buget din domeniul culturii, prezentând-o drept costisitoare, fără utilitate practică, dispensabilă ş. a. În plus, s-a discreditat cu rapiditate autoritatea conferită unui specialist de buna sa pregătire profesională: criteriile de evaluare au devenit fluide iar subfinanţarea învăţământului superior a dus la scăderea dramatică a exigenţelor şi a calităţii (de asemenea camuflate de tot soiul de evaluări şi compatibilizări la standarde europene).
Până la urmă, s-a prăbuşit tot ce mai rămăsese intact, după 90, din încrederea în cultură a românilor, cărora li s-a livrat subliminal mesajul că prin citit, scris, mers la teatru sau la muzeu, prin achiziţia de carte în general, nu se obţine nimic folositor. Avem, deja, în acţiune, primele generaţii de tineri care au crescut fără exerciţiul lecturii şi, implicit, nu ştiu manipula o carte. Sau, oricum, puţin îi interesează că, uneori, cărţile pot fi citite şi pentru altceva decât un scop absolut practic. Cititul e pentru ei pură obligaţie – de cele mai multe ori profesională. Fireşte că şi locul puţinelor cărţi devine biroul şi astfel casele noastre ultra-tehnologizate ajung să nu mai aibă spaţiu pentru o bibliotecă, oricât de mică. Urmează, apoi, generaţiile de copii care vor creşte în case fără cărţi, ca în antiutopiile din secolul trecut. Vor veni, deci, vremuri când vom privi înapoi cu regret la sondajele ce ni se par azi atât de nedrepte prin ceea ce spun iar procentele de alfabetizare şi cultură generală de acum vor fi astronomice.
Dumitru-Mircea BUDA
Spectrul întunecat al sondajelor
În mare stres, măcar aparent, presa românească discută despre câteva sondaje europene care ne dau, ca popor, pe ultimul loc în ce priveşte interesul pentru cultură. Unul din cele mai grave rezultate (venit de la Eurostat) arată dintre toţi europenii suntem cei care dăm cei mai puţini bani pe cărţi, teatre, expoziţii, concerte sau cinema. Ba, în plus, din minimalul buget alocat culturii, majoritatea se duce pe abonamente la televiziunea prin cablu, achiziţia de echipamente radio-tv cât mai high-tech cu putinţă, aşa încât abia 7 procente sfârşesc prin a fi cheltuite pe cărţi. Nu cu mult timp în urmă, un alt sondaj arăta că două treimi dintre români cumpără o singură carte pe an. Un alt rezultat glorios e acela că românii nu sunt dispuşi să cheltuiască nici un ban pe intrarea în muzee, domeniu unde ne depăşesc, din întreaga Europă, doar bulgarii şi turcii.
Mi se pare absolut cinic modul cum televiziunile fac ştiri şocante din incapacitatea românilor de a citi – unde un alt sondaj european recent arată că 40 de procente dintre noi avem serioase probleme practice – plimbând microfoane pe bulevarde şi punând oamenii să citească din ziare. Marii justiţiari din presa audiovizuală, puşi acum pe reproşuri şi oftat, ar trebui mai întâi să privească în propria ogradă, numărându-şi reporterii şi prezentatorii agramaţi şi inculţi care, dacă sunt cât de cât controlaţi pe posturile tv cu acoperire naţională, înfloresc văzând cu ochii la televiziunile locale. În bună măsură, dezinteresul faţă de cultură şi mai ales faţă de lectură şi scris al poporului li se datorează. Emisiunile cu tentă culturală au fost închise ori izolate în programe de nişă iar ştirile în care e vorba despre lansări de cărţi, expoziţii, concerte sunt dacă nu inexistente, ultimele din listă.
Nu cred că vina aparţine, aşa cum se sugerează, publicului român, devenit brusc, în ultimii zece ani, ignorant faţă de cultură şi obsedat de idealuri consumeriste. Nu cred că suntem un popor mai puţin dornic de culturalizare, de artă, de informaţie intelectuală, decât altele. Există însă un curent anti-intelectual şi anti-cultural, în general, pe care îl camuflează dialectul de lemn al „politicilor culturale” de azi dar care acţionează eficient la tot pasul. Nimeni din clasa politică actuală nu vorbeşte vreodată despre rolul culturii, despre importanţa acesteia, ca şi a unei educaţii riguroase, pentru formarea unui individ. Cultura a devenit, treptat, un fel de inutilitate jenantă, faţă de care oricum publicului i s-a indus o aversiune continuă în ultimii ani. Discursul politic românesc a făcut tot posibilul pentru a justifica tăierile de buget din domeniul culturii, prezentând-o drept costisitoare, fără utilitate practică, dispensabilă ş. a. În plus, s-a discreditat cu rapiditate autoritatea conferită unui specialist de buna sa pregătire profesională: criteriile de evaluare au devenit fluide iar subfinanţarea învăţământului superior a dus la scăderea dramatică a exigenţelor şi a calităţii (de asemenea camuflate de tot soiul de evaluări şi compatibilizări la standarde europene).
Până la urmă, s-a prăbuşit tot ce mai rămăsese intact, după 90, din încrederea în cultură a românilor, cărora li s-a livrat subliminal mesajul că prin citit, scris, mers la teatru sau la muzeu, prin achiziţia de carte în general, nu se obţine nimic folositor. Avem, deja, în acţiune, primele generaţii de tineri care au crescut fără exerciţiul lecturii şi, implicit, nu ştiu manipula o carte. Sau, oricum, puţin îi interesează că, uneori, cărţile pot fi citite şi pentru altceva decât un scop absolut practic. Cititul e pentru ei pură obligaţie – de cele mai multe ori profesională. Fireşte că şi locul puţinelor cărţi devine biroul şi astfel casele noastre ultra-tehnologizate ajung să nu mai aibă spaţiu pentru o bibliotecă, oricât de mică. Urmează, apoi, generaţiile de copii care vor creşte în case fără cărţi, ca în antiutopiile din secolul trecut. Vor veni, deci, vremuri când vom privi înapoi cu regret la sondajele ce ni se par azi atât de nedrepte prin ceea ce spun iar procentele de alfabetizare şi cultură generală de acum vor fi astronomice.
Dumitru-Mircea BUDA
