George L. Nimigeanu, Faţa nevăzută a durerii, Editura Ardealul, 2007

Faţa nevăzută a durerii încearcă să tranşeze, la capătul unei reaşezări care nu e departe de o rescriere simbolică, un pariu al poetului cu propria poezie. Ea e a şasea (şi penultima) microantologie pe care poetul George L. Nimigeanu o pune să închidă un fel de hexagon magic, care, privit într-o anume, unică poziţie, e de aşteptat să producă revelaţia unui întreg care e, în fond, prezent în fiecare dintre fragmente, dar niciodată manifest. Desigur, miza bate dincolo de ludicul unei anagrame (titlul unei cărţi reluând ultimul vers al cărţii imediat precedente). Ea conţine o mistică a configuraţiilor posibile, a geometriilor secrete ale scrisului al căror joc, insesizabil, e adevăratul responsabil al coerenţelor şi incoerenţelor universului. Pentru George L. Nimigeanu universul chiar coincide poemului – el nu vine acolo, invocat ori stârnit la prezenţă, nici nu se lasă transpus prin formule magice în pagina albă ci, dimpotrivă, se află într-un fel de palimpsest transcendent, aşteptând numai să fie revelat printr-o calibrare a unghiului privirii.

Poemul trece printr-un dublu transfer de identitate de-a lungul unui asemenea proces. În primul rând, el e provocat să suporte o recontextualizare, pentru că e manipulat ca o entitate decupată dintr-o realitate organică originară (a primei cărţi) şi suturat într-o alta, un promised land, într-un fel, un spaţiu al unei noi libertăţi în care va trebui să existe la un mod germinal. În al doilea rând, el poartă gena de congruenţă internă a cărţii din care provine în noul context iar peste aceasta i se suprascrie un cod inaugural.

Citește tot>>

Trei plimbări prin lumi nevăzute

George L. Nimigeanu, Faţa nevăzută a durerii, Editura Ardealul, 2007

Faţa nevăzută a durerii încearcă să tranşeze, la capătul unei reaşezări care nu e departe de o rescriere simbolică, un pariu al poetului cu propria poezie. Ea e a şasea (şi penultima) microantologie pe care poetul George L. Nimigeanu o pune să închidă un fel de hexagon magic, care, privit într-o anume, unică poziţie, e de aşteptat să producă revelaţia unui întreg care e, în fond, prezent în fiecare dintre fragmente, dar niciodată manifest. Desigur, miza bate dincolo de ludicul unei anagrame (titlul unei cărţi reluând ultimul vers al cărţii imediat precedente). Ea conţine o mistică a configuraţiilor posibile, a geometriilor secrete ale scrisului al căror joc, insesizabil, e adevăratul responsabil al coerenţelor şi incoerenţelor universului. Pentru George L. Nimigeanu universul chiar coincide poemului – el nu vine acolo, invocat ori stârnit la prezenţă, nici nu se lasă transpus prin formule magice în pagina albă ci, dimpotrivă, se află într-un fel de palimpsest transcendent, aşteptând numai să fie revelat printr-o calibrare a unghiului privirii.

Poemul trece printr-un dublu transfer de identitate de-a lungul unui asemenea proces. În primul rând, el e provocat să suporte o recontextualizare, pentru că e manipulat ca o entitate decupată dintr-o realitate organică originară (a primei cărţi) şi suturat într-o alta, un promised land, într-un fel, un spaţiu al unei noi libertăţi în care va trebui să existe la un mod germinal. În al doilea rând, el poartă gena de congruenţă internă a cărţii din care provine în noul context iar peste aceasta i se suprascrie un cod inaugural.

Citește tot>>

Postat de pe data de 12 apr., 2010 in categoria Recenzii. Poti urmari comentariile acestui articol prin RSS 2.0. Acest articol a fost vizualizat de 187 ori.

Publica un raspuns