Acum vreo trei ani era în toi discuţia despre eşecul încercării de parteneriat public-privat între Consiliul Judeţean Mureş, alături de toate primăriile din judeţ, pe de-o parte, şi un investitor privat italian, de cealaltă parte. Convenţia comercială era ca investitorul să construiască un depozit zonal de deşeuri, pe un teren pus la dispoziţie de autorităţi, în contrapartidă urmând a primii dreptul de exploatare a deşeurilor de pe arealul judeţului, mai puţin partea de sud din zona Sighişoara, unde deja exista un depozit similar, de dimensiuni mai mici. În fine, povestea e foarte lungă şi la vremea aceea am scris şi eu, şi colegii mei din presă, pagini întregi de ziare. Ideea parteneriatului nu era proastă, dar a dat greş dintr-o premeditare aş zice eu, a cuiva din Consiliul Judeţean, care a eliminat din contractul de parteneriat exact instrumentul cu care autorităţile puteau denunţa contractul în cazul în care investitorul nu era de bună credinţă. Adică exact ceea ce s-a întâmplat. Şi nu mă refer la actuala conducere a CJ, ori cea din mandatul trecut (care au trebuit să descurce iţele) ci la tandemul Vasluian – Virag.
Articolele vremii din presa mureşeană erau scrise perfect, până la momentul la care toţi ne loveam de lipsa lecturii contractului cu pricina. Când de fapt începeam să părem uşor debili, pentru că relatam cu aplomb despre ceva ce nu văzusem niciodată, ci doar ne era relatat de câte-un domn sau doamna, care poate nici ei nu citiseră contractul. Ş-atunci am pus mâna ş-am făcut o cerere pe Legea 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, ca să primesc o copie după contract. Nu mică mi-a fost surpriza să constat că răspunsul primit a fost negativ. Semnatarul scrisorii, pe care am păstrat-o multă vreme, era domnul Alexandru Petru Frătean, pe atunci vicepreşedinte CJ. De fapt domnia sa n-avea nici o vină, dar picase la înghesuială, fiind omul care trebuia să instaureze curăţenia în actele mizerabile mânărite (spun mânărite, pentru că în plenul CJ contractul a fost aprobat într-o altă formă) de cineva din CJ (nici azi nu ştiu exact cine). De ţinut minte tocmai acest refuz, care a fost motivat de faptul că acea convenţie are un caracter privat, are prevederi care sunt secrete, deci nu poate încăpea pe mâna jurnaliştilor.
Ei bine, ieri Curtea de Apel Bucureşti a respins recursul făcut de Eximbank şi AVAS împotriva Societăţii Academice Române (SAR), care a cerut desecretizarea contractului de privatizare a uzinelor de la Craiova, preluate de Ford. Iarăşi de ţinut minte este faptul că susţinerea juridică în instanţă a SAR a fost susţinută de Comisia Europeană, printr-un proiect PHARE. Carevasăzică, coana UE are interes şi chiar finanţează măsuri directe ori mai puţin directe prin care statul român să fie obligat să crească transparenţa în luarea deciziilor. Precedentul astfel creat, chiar dacă nu e literă de lege ca în sistemul de justiţie al SUA de pildă, are, sau mai cu seamă va avea, un cuvânt greu de spus în viitoarele procese pe care jurnaliştii sau restul activiştilor din societatea civilă le vor intenta diferitelor instituţii ale statului care au interes în a ferii de publicul larg unele contracte cel puţin dubioase.
Între timp eu mi-am aruncat la gunoi răspunsul primit de la domnul Frătean la solicitarea mea, însă nici contractul cu pricina pe care-l ceream nu mai e de actualitate. Problema s-a rezolvat oarecum de la sine. Dar, stimaţi colegi care lucraţi în mediul societăţii civile, ţineţi minte că uneori secretul de stat nu e chiar atât de secret pe cum ne spun tovarăşii situaţi de cealaltă parte a baricadei că ar fi.
Secreţii de stat
Acum vreo trei ani era în toi discuţia despre eşecul încercării de parteneriat public-privat între Consiliul Judeţean Mureş, alături de toate primăriile din judeţ, pe de-o parte, şi un investitor privat italian, de cealaltă parte. Convenţia comercială era ca investitorul să construiască un depozit zonal de deşeuri, pe un teren pus la dispoziţie de autorităţi, în contrapartidă urmând a primii dreptul de exploatare a deşeurilor de pe arealul judeţului, mai puţin partea de sud din zona Sighişoara, unde deja exista un depozit similar, de dimensiuni mai mici. În fine, povestea e foarte lungă şi la vremea aceea am scris şi eu, şi colegii mei din presă, pagini întregi de ziare. Ideea parteneriatului nu era proastă, dar a dat greş dintr-o premeditare aş zice eu, a cuiva din Consiliul Judeţean, care a eliminat din contractul de parteneriat exact instrumentul cu care autorităţile puteau denunţa contractul în cazul în care investitorul nu era de bună credinţă. Adică exact ceea ce s-a întâmplat. Şi nu mă refer la actuala conducere a CJ, ori cea din mandatul trecut (care au trebuit să descurce iţele) ci la tandemul Vasluian – Virag.
Articolele vremii din presa mureşeană erau scrise perfect, până la momentul la care toţi ne loveam de lipsa lecturii contractului cu pricina. Când de fapt începeam să părem uşor debili, pentru că relatam cu aplomb despre ceva ce nu văzusem niciodată, ci doar ne era relatat de câte-un domn sau doamna, care poate nici ei nu citiseră contractul. Ş-atunci am pus mâna ş-am făcut o cerere pe Legea 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, ca să primesc o copie după contract. Nu mică mi-a fost surpriza să constat că răspunsul primit a fost negativ. Semnatarul scrisorii, pe care am păstrat-o multă vreme, era domnul Alexandru Petru Frătean, pe atunci vicepreşedinte CJ. De fapt domnia sa n-avea nici o vină, dar picase la înghesuială, fiind omul care trebuia să instaureze curăţenia în actele mizerabile mânărite (spun mânărite, pentru că în plenul CJ contractul a fost aprobat într-o altă formă) de cineva din CJ (nici azi nu ştiu exact cine). De ţinut minte tocmai acest refuz, care a fost motivat de faptul că acea convenţie are un caracter privat, are prevederi care sunt secrete, deci nu poate încăpea pe mâna jurnaliştilor.
Ei bine, ieri Curtea de Apel Bucureşti a respins recursul făcut de Eximbank şi AVAS împotriva Societăţii Academice Române (SAR), care a cerut desecretizarea contractului de privatizare a uzinelor de la Craiova, preluate de Ford. Iarăşi de ţinut minte este faptul că susţinerea juridică în instanţă a SAR a fost susţinută de Comisia Europeană, printr-un proiect PHARE. Carevasăzică, coana UE are interes şi chiar finanţează măsuri directe ori mai puţin directe prin care statul român să fie obligat să crească transparenţa în luarea deciziilor. Precedentul astfel creat, chiar dacă nu e literă de lege ca în sistemul de justiţie al SUA de pildă, are, sau mai cu seamă va avea, un cuvânt greu de spus în viitoarele procese pe care jurnaliştii sau restul activiştilor din societatea civilă le vor intenta diferitelor instituţii ale statului care au interes în a ferii de publicul larg unele contracte cel puţin dubioase.
Între timp eu mi-am aruncat la gunoi răspunsul primit de la domnul Frătean la solicitarea mea, însă nici contractul cu pricina pe care-l ceream nu mai e de actualitate. Problema s-a rezolvat oarecum de la sine. Dar, stimaţi colegi care lucraţi în mediul societăţii civile, ţineţi minte că uneori secretul de stat nu e chiar atât de secret pe cum ne spun tovarăşii situaţi de cealaltă parte a baricadei că ar fi.
