Acum vreo 20 de ani eram la vârsta la care băteam mingea pe maidan. Cum maidan nu prea aveam prin cartier, o băteam în stradă. Două pietre la distanță de vreun metru jumătate aici și alte două mai la vale pe stradă, erau terenul nostru de fotbal. Pe petecul de iarbă din fața blocului nu ne lăsau vecinii. Totuși, mai încercam, că pomii dădeau o senzație mai pregnantă de stâlp de poartă de fotbal, decât două amărâte de pietre. Asta până când ieșea duduia de la parter, ne suduia bine, iar noi ne potoleam și reveneam în stradă, unde nu mai încurcam pe nimeni. Mașini circulau câte una la jumătatea de oră.

Copacul de la bară e încă acolo, între timp au apărut și niște tufe pe gazon, iar iarba n-o mai calcă nimeni, că ăștia micii nu mai bat mingea offline. Ba mai mult, o parte din petecul de iarbă a ajuns parcare. Așadar fotbal nu mai poți juca nici pe iarbă, nici pe stradă, că s-a îngustat terenul: s-a făcut sens unic, iar pe ambele părți stau veșnic mașini în parcările trasate de Primărie cu alb, pe marginea străzii. În plus, circulația nu-ți mai dă voie, chiar dacă străduța ar avea o minimă lățime. De loc pentru un teren de mini-fotbal nu se poate vorbi, că tovarășii nu s-au gândit la astfel de mofturi când au ridicat blocurile.

Am fost la Platoul Cornești la Festivalul Luminii și m-am bucurat de normalitate. Cu mobilierul urban foarte înghesuit, cu prea multe mașini care se îndreptatu către dânsul, cu rulotele ambulante și barăcile cu jucării de cea mai proastă calitate, cu alte și alte anomalii, Platoul Cornești e totuși un loc cu potențial de rezervație de normalitate în oraș. Îți dă spațiu verde, pistă de alergat, un parc pentru copii, loc de dat cu bicicleta, bănci, alee de promenadă. Lucruri mărunte, ingredientele care fac un oraș mai locuibil, mai uman, mai primitor.

Din păcate, în cartierul unde stau, prea multe nu se mai pot face. Ca să ajungă și Tudor-ul cum este descris aici un peisaj urban normal, ar trebui rase câteva zeci de blocuri, iar asta nu-i cu putință. Ba din contră, ai noștri caută de zor să mai taie din spațiile verzi, ca-n loc să apară noi și noi parcări. Care parcări sunt cerute tot de oameni. Că doar ce să facă și ei cu mașinile, unde să le lase? Parcări subterane au văzut doar sub Teatrul Național din centru și sub un bloc nou construit de un om de afaceri dubios din oraș, nicidecum sub blocuri de locuințe normale.

Acum vreo lună, un coleg (ins în toată firea, la vreo 25 de ani) crea pe facebook un eveniment, la care chema lumea să se joace ascunsea. Dacă fotbal nu mai putem, poate iese de-o ascunsea. Nici nu l-am întrebat cum i-a ieșit…

Despre bătutul mingii pe maidan

Acum vreo 20 de ani eram la vârsta la care băteam mingea pe maidan. Cum maidan nu prea aveam prin cartier, o băteam în stradă. Două pietre la distanță de vreun metru jumătate aici și alte două mai la vale pe stradă, erau terenul nostru de fotbal. Pe petecul de iarbă din fața blocului nu ne lăsau vecinii. Totuși, mai încercam, că pomii dădeau o senzație mai pregnantă de stâlp de poartă de fotbal, decât două amărâte de pietre. Asta până când ieșea duduia de la parter, ne suduia bine, iar noi ne potoleam și reveneam în stradă, unde nu mai încurcam pe nimeni. Mașini circulau câte una la jumătatea de oră.

Copacul de la bară e încă acolo, între timp au apărut și niște tufe pe gazon, iar iarba n-o mai calcă nimeni, că ăștia micii nu mai bat mingea offline. Ba mai mult, o parte din petecul de iarbă a ajuns parcare. Așadar fotbal nu mai poți juca nici pe iarbă, nici pe stradă, că s-a îngustat terenul: s-a făcut sens unic, iar pe ambele părți stau veșnic mașini în parcările trasate de Primărie cu alb, pe marginea străzii. În plus, circulația nu-ți mai dă voie, chiar dacă străduța ar avea o minimă lățime. De loc pentru un teren de mini-fotbal nu se poate vorbi, că tovarășii nu s-au gândit la astfel de mofturi când au ridicat blocurile.

Am fost la Platoul Cornești la Festivalul Luminii și m-am bucurat de normalitate. Cu mobilierul urban foarte înghesuit, cu prea multe mașini care se îndreptatu către dânsul, cu rulotele ambulante și barăcile cu jucării de cea mai proastă calitate, cu alte și alte anomalii, Platoul Cornești e totuși un loc cu potențial de rezervație de normalitate în oraș. Îți dă spațiu verde, pistă de alergat, un parc pentru copii, loc de dat cu bicicleta, bănci, alee de promenadă. Lucruri mărunte, ingredientele care fac un oraș mai locuibil, mai uman, mai primitor.

Din păcate, în cartierul unde stau, prea multe nu se mai pot face. Ca să ajungă și Tudor-ul cum este descris aici un peisaj urban normal, ar trebui rase câteva zeci de blocuri, iar asta nu-i cu putință. Ba din contră, ai noștri caută de zor să mai taie din spațiile verzi, ca-n loc să apară noi și noi parcări. Care parcări sunt cerute tot de oameni. Că doar ce să facă și ei cu mașinile, unde să le lase? Parcări subterane au văzut doar sub Teatrul Național din centru și sub un bloc nou construit de un om de afaceri dubios din oraș, nicidecum sub blocuri de locuințe normale.

Acum vreo lună, un coleg (ins în toată firea, la vreo 25 de ani) crea pe facebook un eveniment, la care chema lumea să se joace ascunsea. Dacă fotbal nu mai putem, poate iese de-o ascunsea. Nici nu l-am întrebat cum i-a ieșit…

Postat de pe data de 17 mai, 2011 in categoria Civism. Poti urmari comentariile acestui articol prin RSS 2.0. Acest articol a fost vizualizat de 579 ori.

Publica un raspuns