Mulți părinți cred că educarea preşcolarilor necesită materiale didactice şi o pregătire prealabilă. Noi, adulții suntem obișnuiți cu sistemul educațional clasic, în care am avut parte mulți ani, unde elevul învață stând pe un scaun și luând notițe. Această activitate statică poate fi extrem de extenuantă, mai ales pentru un copil de grădiniță. Părinții care […]
Maria Montessori a fost una dintre primii pedagogi, care a reorganizat spațiul de învățare al elevilor. La începutul anilor 1900 sălile erau mobilate mai mult pentru adulți decât pentru copii, în învățământul tradițional. Maria Montessori a fost printre primii pedagogi care a evidențiat importanța mobilierului adecvat particularităților copiilor, spunând că mesele, scaunele, jucăriile, trebuie să […]
Satul se identifică, în esenţă, cu constituirea societăţii şi a civilizaţiei umane, este locul unde s-a născut cultura, unde se conservă şi supravieţuiesc valori şi tradiţii puternice ce se cer descoperite, puse în lumină şi păstrate. Nici nu se poate concepe o analiză a satului ca sistem social, ca tip de civilizaţie, fără să se […]
Sticluța magică și biluțele din sticlă Materiale necesare: o sticlă colorată decorativă, biluțe din sticlă În noul curriculum preșcolar este inclus întâlnirea de dimineață, în cadrul căruia se face prezența zilnică la grădiniță. Fiecare educatoare conștiincioasă încearcă să facă cât mai interesant acest moment al zilei, nu neapărat nou în educația tradițională. Iată câteva idei […]
Condiţii de înscriere: se pot înscrie cei care au absolvit un examen de diplomă sau licenţă până / sau în august 2008, înscrierile se fac în perioada 1-31 octombrie 2009; inspecţiile speciale se vor efectua în intervalul 1 nov. 2009 – 30 mai 2010 Nota minimă de promovare a inspecţiei speciale este 7(şapte) examenul va […]
Condiţii de înscriere: Perioada de înscriere: 01.-31.10.2008 Inspecţii necesare : – 2 inspecţii curente – una până la înscrierea doua înainte cu cel puţin o lună de susţinerea inspecţiei speciale, – calificativ cel puţin ,,BINE”, – 1 inspecţie specială în perioada 01.11.2009-01.06.2010, – Nota minimă de promovare a inspecţiei speciale este 8(opt) Se pot înscrie […]
Reuşita la orice examen presupune o pregătire teoretică prealabilă. Pregătirea pentru definitivat sau gradele didactice începe cu achiziţionarea cărţilor de specialitate. Nu puţin timp, efort şi bani necesită însă procurarea bibliografiei obligatorie nu necesita puţin timp, efort şi bani, mai ales dacă vorbim despre cel puţin 20 de cărţi de specialitate. Noroc însă cu internetul! […]
Cu un buget minim, adică, cu bani de puşculiţă cum putem decora sala, aşa încât să nu neglijăm nici aspectul estetic? îşi pun deseori întrebarea cadrele didactice. Odată cu începerea unui nou an şcolar este necesar şi amenajarea corepunzătoare a spaţiului educativ, o eternă problemă pentru educatoare şi învăţătoare. Iată câteva idei pentru amenajarea sălii: Decor […]
„Un copil, care suferă de cancer necesită internări repetate, deseori de ordinul zecilor anual; astfel numărul total de internări a secţiei de hemato-oncologie este de peste 200 pe an. Numărul copiilor bolnavi de cancer creşte anual cu 15-20 de cazuri noi.” (Dr. Horváth Adrienne -medic specialist hermato-oncologie pediatrică) Educaţia acestor copii totuşi nu se întrerupe […]
Cu ceva timp în urmă citeam ceva critică despre literatura victoriană, mai exact despre elementele sexuale privite cu atâta reţinere. Se încerca o nouă abordare a presupusei frigidităţi victoriene, ajungîndu-se la concluzia că victorienii, deşi nu s-ar zice, acordau o atenţie deosebită laturii sexuale, atenţie exprimată, în mod paradoxal, prin indiferenţă, suprimare, în timp ce […]